Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) acuză guvernarea de „un atac fără precedent” asupra formațiunii politice. Mai mult, socialiștii susțin că politicianul fugar, Ilan Șor, ar încerca să cumpere, inclusiv prin intermediu deputaților transfugi care au părăsit rândurile PSRM în favoarea Partidului „Renaștere”, membri ai PSRM. „Partidul Socialist se confruntă
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a calificat drept „ilegală” inițiativa legislativă a majorității parlamentare care obligă autonomia să restituie impozite și taxe pe valoare adăugată (TVA) din propriul buget. APG solicită formațiunii de guvernare să-și retragă proiectul de lege. Pe 24 iulie, Adunarea Populară a Găgăuziei s-a întrunit într-o ședință
Fosta deputată din partea Platformei DA Arina Spătaru a anunțat, pe 24 iulie, că revine în politică. Ea a spus că se mută la Chișinău și se va implica activ în politica de la nivel național. Fosta parlamentară a declarat că i s-a propus și ar fi acceptat să conducă
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a oferit un comentariu pentru NM cu privire la comportamentul unui medic din cadrul Spitalului Clinic Republican, în raport cu o pacientă vorbitoare de limba rusă. Parlamentarul a condamnat „declaraţiile neinspirate ale medicului”, dar și filmarea. Radu Marian consideră că incidentul nu
Parlamentari și primari din Republica Moldova și România își dau întâlnire, în perioada 21-22 iulie, în orașul Slănic Moldova din județul Bacău, anunță Parlamentul de la Chișinău. Oficialii și aleșii locali din cele două țări vor purta discuții în cadrul Simpozionului internațional „Viitorul comun în spațiul comunității europene”, găzduit de
Liderul Partidului Nostru (PN) Renato Usatîi a declarat că premierul Dorin Recean a fost nevoit să-l readucă în funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pe Andrei Spînu. Acesta a dat de înțeles că, în caz contrar, exista posibilitatea ca deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care s-ar afla
Ex-premierul Natalia Gavrilița și Vitalie Lemne au fost numiți, pe 20 iulie, în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pe un termen de șapte ani. Candidaturile acestora au fost propuse în plenul Parlamentului urmare a desfășurării concursului pentru selectarea candidaților pentru această funcție.
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit ședința Parlamentului din 20 iulie. S-a întâmplat după ce amendamentele propuse de fracțiune pentru modificarea politicii bugetar-fiscale nu au întrunit suficiente voturi. În cadrul ședinței legislative, 3 deputați ai BCS au prezentat un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA). Partidul cere atragerea la răspundere contravențională a funcționarilor publici din Primăria Chișinău care și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu atunci când au elaborat, avizat pozitiv și inclus pe ordinea de
Bașcanul ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, a venit cu o reacție la proiectul de lege propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) care obligă Găgăuzia să restituie impozite și taxe pe valoare adăugată (TVA) din propriul buget, dar nu de la bugetul public național, așa cum se întâmplă în prezent,