Colaj NM

PAS recunoaște că este autorul afișului care l-a supărat pe Ion Ceban: „Este o acțiune de informare”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a recunoscut că este în spatele afișului care a provocat indignarea edilului Ion Ceban. Cel din urmă s-a plâns pe „știri false” în raport cu Primăria și a publicat un afiș în care PAS cheamă locuitorii capitalei pe 8 februarie la Primăria Chișinău pentru a solicita „consilierilor lui Ion Ceban să voteze pentru interesul copiilor și finanțarea grupelor cu program prelungit”. Pentru NM, PAS a declarat că desfășoară „o acțiune de informare a locuitorilor din Chișinău despre faptul că Primarul a tăiat finanțarea și a blocat funcționarea grupelor cu program prelungit”. 

Purtătorul de cuvânt al PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) Sergiu Bejenari a spus că afișul „este o acțiune de informare a locuitorilor din Chișinău despre faptul că Primarul a tăiat finanțarea și a blocat funcționarea grupelor cu program prelungit, deși în bugetul provizoriu sunt prevăzute 18 milioane de lei pentru grupele cu program prelungit, însă Ion Ceban refuză să-i cheltuie pentru copii”.

Bani în buget sunt. Grupele cu program prelungit trebuie în continuare finanțate din bugetul Primăriei Chișinău! Pentru aceasta, este necesară decizia Consiliului Municipal Chișinău. Invităm cetățenii la ședința Consiliului Municipal Chișinău din 8 februarie, ora 12:00, la Primăria Chișinău, pentru a cere consilierilor lui Ion Ceban să voteze pentru interesul copiilor și finanțarea grupelor cu program prelungit. Toți cei 20 de consilieri PAS vor vota pentru grupele cu program prelungit. Mai sunt necesare 6 voturi. Invităm cetățenii să ceară consilierilor lui Ion Ceban să voteze în interesul părinților și copiilor”, a comunicat Bejenari, într-o reacție pentru NewsMaker.

Pe 6 februarie, Ion Ceban a declarat că administrația municipiului Chișinău este ținta unei ofensive instituționale fără precedent. Potrivit lui Ceban, „sunt folosite pe larg instrumente periculoase, precum dezinformarea și știri false”. El a publicat un afiș, însoțit de mențiunea „Publicitate Politică. PP Partidul Acțiune și Solidaritate”, în care se face apel la locuitorii capitalei – să vină pe 8 februarie la Primăria Chișinău și să solicite „consilierilor lui Ion Ceban să voteze pentru interesul copiilor și finanțarea grupelor cu program prelungit”. „Pregătesc o escaladare a tensiunilor în jurul primăriei capitalei”, a comunicat edilul.

***

Pe 2 februarie s-a desfășurat prima ședință CMC din acest an, după mai multe tentative eșuate, din lipsă de cvorum. Ședința CMC a fost marcată de haos, iar ordinea de zi a fost aprobată doar peste două ore. S-a întâmplat deoarece consilierii PAS au solicitat introducerea în ordinea de zi a mai multor inițiative, însă acestea nu au fost votate de consilierii MAN, Partidului „Renaștere” și PSRM. Până la urmă, fracțiunea PAS a convocat CMC în ședință extraordinară pe 8 februarie, în cadrul căreia ar urma să fie examinate inițiativele respinse. Ulterior, consilierii municipali au trecut la examinarea subiectelor incluse în ordinea de zi a ședinței. Detalii – AICI.

Mai amintim că pe 31 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a anulat decizia comisiei locale pentru situații excepționale cu privire la taxele privind activitatea grupelor cu program prelungit în școlile din capitală. Perciun consideră că, prin deciziile luate, CSE Chișinău și-a depășit atribuțiile de serviciu, iar membrii comisiei care le-au luat riscă să fie sancționați. „Am anulat decizia CSE Chișinău prin care s-au pus pe umerii părinților taxele pentru programul prelungit. Comisia nu are asemenea atribuții să impună colectarea acestor taxe de la părinți, neasigurând finanțarea din bugetul municipal”, a anunțat ministrul Educației Dan Perciun. Consiliera primarului de Chișinău, Natalia Ixari, a calificat declarațiile ministrului Educației drept o „imixtiune în treburile administrației publice locale.

Activitatea grupelor cu program prelungit în școlile din Chișinău, finanțată de Primărie, a fost sistată din 1 ianuarie 2024. În timp ce autoritățile au invocat lipsă de bani, partidul de guvernământ PAS a acuzat primarul că ar refuza să mai finanțeze activitatea claselor din cauza creditelor accesate înainte de alegerile locale din toamna anului 2023. Edilul a negat acuzațiile. Ulterior, pe 22 ianuarie, autoritățile capitalei au anunțat că grupele cu program prelungit vor activa în baza unor taxe oficiale, care vor fi achitate de părinți lunar. Astfel, pentru programul de trei orei, părinții vor achita 360 de lei lunar, iar pentru programul prelungit cu șase ore – vor achita 690 de lei. Câteva zile mai târziu, Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău a decis să accepte organizarea claselor/grupelor cu program prelungit.

Precizăm că la sfârșitul lui ianuarie 2024, grupele cu program prelungit din Chișinău au fost închise, din nou. De această dată și cele contra cost. Directorii mai multor licee din capitală au primit ordine în acest sens.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul și Tiraspolul – o nouă rundă de discuții în grupurile de lucru pentru economie

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit miercuri, 19 august, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, în cadrul celei de-a doua ședințe din acest an a Grupurilor de lucru pentru economie. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aplicarea legislației fiscale și vamale, integrarea economică a regiunii transnistrene și noile reguli privind TVA și accizele pentru agenții economici din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, reprezentanții Chișinăului au prezentat măsurile care vizează aplicarea uniformă pe întreg teritoriul Republicii Moldova a legislației vamale, fiscale, de mediu și în domeniul siguranței alimentelor, în conformitate cu standardele europene.

Un subiect central al reuniunii l-a constituit proiectul de hotărâre de Guvern privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de către operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că măsura urmărește consolidarea echității fiscale, eliminarea distorsiunilor concurențiale și creșterea veniturilor bugetare.

Autoritățile au precizat că resursele acumulate urmează să fie direcționate către Fondul de convergență, creat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și a programelor de sprijin pentru mediul de afaceri și cetățenii din regiunea transnistreană.

Potrivit Chișinăului, introducerea noilor reguli fiscale va avea loc gradual, pentru a permite adaptarea mediului de afaceri și pentru a evita majorări semnificative ale prețurilor la produsele de consum curent. În prima etapă vor fi vizate categoriile de mărfuri cu impact social redus, iar ulterior vor fi analizate și produsele esențiale sau bunurile de larg consum.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Mediului au prezentat cerințele privind obținerea autorizațiilor de mediu de către agenții economici din regiunea transnistreană, în conformitate cu legislația națională privind emisiile industriale.

La rândul său, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a subliniat necesitatea asigurării accesului neîngrădit al inspectorilor instituției în regiune și eliminarea obstacolelor care împiedică desfășurarea controalelor.

Participanții au mai discutat despre taxele vamale aferente activităților comerciale, exportul de mărfuri strategice de către întreprinderile din regiune, precum și despre restabilirea circulației pe podul dintre localitățile Bâcioc și Gura Bâcului.

De asemenea, reprezentanții Chișinăului au informat partea transnistreană despre evoluțiile dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aplicarea cotelor de import pentru produsele din oțel originare din Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar participanții și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pe subiectele economice de interes comun.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: