pasageri

Companiile aeriene ar putea fi obligate să transmită datele personale ale pasagerilor către un departament special al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGP). Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat și supus consultărilor publice de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova (MAI). Conform actului, proiectul a

Autoritățile din România închid de azi, 8 mai, accesul auto către Aeroportul din Iași. Măsura este adoptată în contextul în care, în următoarele 3 luni, vor fi executate lucrări pentru reconfigurarea rețelelor de apă-canalizare-telecomunicații către viitorul Terminal T4, anunță Radio Iași. Potrivit sursei citate, măsura nu va afecta mijloacele de

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) îndemnă pasagerii să își revendice drepturile în contextul anulării tuturor zborurilor de către operatorul aerian privat Air Moldova. AAC îndeamnă oamenii să solicite operatorului aerian rambursarea costului biletelor, iar în cazul în care întâmpină dificultăți sau li se refuză rambursarea costului biletelor de avion, să solicite

Bani pierduți, planuri stricate și nervii întinși la maxim. Cu asta s-au ales pasagerii care au călătorit astăzi din Tbilisi la Chișinău, cu bilete procurate de la Air Moldova. Zborul lor a fost amânat, apoi anulat, apoi transferat pe o altă zi, și așa de mai multe ori, au povestit

O familie din Armenia a primit refuz de intrare în Republica Moldova, pe motiv că membrii acesteia dețineau acte falsificate. Cazul a avut loc pe 1 aprilie. Familia a fost depistată în fluxul pasagerilor de la cursa aeriană Yerevan-Chișinău. La cabina de control s-au apropiat părinții și doi copii ai

Compania aeriană Air Moldova a venit, pe 10 martie, cu o nouă declarație în contextul anulărilor de zboruri. Aceasta spune că a contractat trei aeronave de la companii europene pentru a opera o parte din cursele programate. Acestea vor fi puse în funcțiune din 11 martie. O altă parte din

Pompierii au intervenit, pe 25 ianuarie, după ce acoperișul unui troleibuz a luat foc. Incidentul a avut loc pe strada Decebal 58 din municipiul Bălți. Poliția comunică că niciun pasager din autovehicul nu a avut de suferit. Apelul la Servciul 112 a survenit la ora 11:20. Două echipe de pompieri

Ofițerii de patrulare verifică condițiile în care sunt transportați pasagerii în transportul public, regulile de exploatare a autovehiculelor pe timp de iarnă, dar și starea tehnică a acestora. Poliția anunță că acțiunile de verificare vor viza troleibuzele, autobuzele și taxiurile din capitală. Acestea se vor desfășura până pe 31 ianuarie.

De miercuri, 9 noiembrie, un autocar cu 72 de pasageri (supraetajat), care aparține companiei de transporturi „Miloș-Tur”, și care circulă pe itinerarul Chișinău-Paris, este reținut în Germania, pe motiv că unitatea de transport ar circula făcând uz de acte false, scrie Ziarul de Gardă. Sursa a fost contactată de pasagerii

Reprezentanții Poliției de Frontieră solicită călătorilor să se prezinte în Aeroportul Internațional Chișinău cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate. Apelul a fost făcut pe 11 septembrie curent, în contextul măsurilor de protecție și prevenire pe linia de securitate aeroportuară. „Intervenim cu solicitarea către Dvs. de a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x