PCCOCS

Procurorii PCCOCS investighează un caz de eventuală hărțuire sexuală în cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Informația a fost confirmată pentru NM de către procurorul Mariana Cherpec. Pe de altă parte, conducerea SIS a publicat o declarație prin care anunță că nu știe nimic despre acest caz, dar a

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul de învinuire a șase membri ai unui grup infracțional care comercializa droguri. Potrivit surselor NM, printre cei vizați se numără Ivan Statnîi, unul dintre ex-liderii organizației de tineret a Partidului Socialiștilor

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a publicat două dintre interceptările telefonice din dosarul penal anunțat în noiembrie 2021 privind captura de 179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul. În prima înregistrare, discută doi bărbați: „– Cu ăia n-ai mai vorbit? N-ai mai discutat nimic? –

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul penal anunțat în noiembrie 2021 privind captura de 179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul. Potrivit prețurilor din Moldova, țigările de contrabandă ar costa peste 1,6 milioane lei, iar pe

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, a trimis pe banca acuzaților un angajat al policlinicii din orașul Edineț. El este învinuit de falsificarea, în anul 2021, a certificatelor de vaccinare împotriva Covid-19. Potrivit procurorilor, angajatul a introdus în baza de date a persoanelor vaccinate anumite

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a venit cu o reacție la declarația ambasadorului britanic în Republica Moldova Steven Fisher, care susține că Marea Britanie n-a primit nicio cerere din partea Interpol în privința lui Gheorghe Cavcaliuc. Procuratura menționează că a aflat acum câteva zile că procedura

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a oferit noi detalii despre reținerea fostului șef de la Calea Ferată din Moldova, de ofițerii Interpol din Belgia, pentru extrădare în Moldova. Urmărirea penală a fost pornită pentru mai multe fapte, inclusiv pe escrocherie, delapidări, abuz de serviciu. Autoritățile din

În seara de 27 decembrie, Curtea de Apel Chișinău a menținut încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, în baza căreia cetățeanul Gheorghe Cavcaliuc urmează să fie reținut și plasat în arest. Informația a fost confirmată de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOS) pe 28 decembrie. Amintim, recent Interpol

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a formulat o nouă învinuire în privința lui Vladimir Plahotniuc și a anunțat în căutare un deputat din legislatura a X-a, afiliat acestuia, cu solicitarea aplicării arestului. Este vorba despre Constantin Botnari. Informația a fost confirmată de către Sergiu Russu, șeful

Mai multe persoane au fost documentate, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie curent, de CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuite de organizarea unei scheme infracționale, prin intermediul căreia obțineau venituri ilicite. Este vorba despre angajați ai oficiilor cadastrale din cadrul Agenției Servicii Publice, brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice, care,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x