Noi detalii despre perchezițiile întreprinse de Procuratura Anticorupție la ex-procurorul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Ion Caracuian, care este vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită. Oamenii legii au ridicat mai multe documente, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, conținutul cărora urmează a fi verificat
Procurorii anticorupție au inițiat pe 15 decembrie percheziții acasă la fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) Ion Caracuian. Acesta este vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta Procuraturii Generale, Mariana Cherpec. Aceasta însă nu a precizat
În dimineața zilei de 15 decembrie 2021, efectivul Detașamentului mixt „Centru”, „Sud” și DDS „Pantera” a efectuat percheziţii în Penitenciarul nr.3-Leova, în vederea depistării obiectelor şi substanţelor interzise pe teritoriul instituției și la locurile de trai a deținuților. Potrivit Administrației de Stat a Penitenciarelor, s-au depistat şi ridicat mai multe
Procuratura Anticorupție a oferit detalii despre descinderile efectuate în dimineața de 10 decembrie în incinta Procuraturii Generale. Reprezentanții instituției au menționat că au fost efectuate percheziții în două birouri de serviciu utilizate de către un procuror. Totul în urma plângerii unei persoane care susține că a fost constrânsă să facă
Procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS), au inițiat în dimineața de 10 decembrie percheziții la Procuratura Generală (PG). Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta PG, Mariana Cherpec, care a precizat că, deocamdată, nu poate oferi mai multe detalii. Știrea se actualizează
Obiecte interzise au fost depistate în urma unor percheziții inopinate în mai multe penitenciare din Republica Moldova. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, în posesia deținuților au fost găsite cantități impunătoare de băuturi alcoolice, telefoane mobile, precum și fișe de cazino. În urma percheziţiilor efectuate în penitenciarele nr.4
Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au demarat, în dimineața de 8 decembrie, percheziții la Centrul Național Anticorupție (CNA). Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta instituției, Mariana Cherpec. Deocamdată, oamenii legii nu au oferit detalii despre persoanele vizate. UPDATE (13.25) Procuratura Anticorupție a oferit detalii despre perchezițiile inițiate, în dimineața
Un colaborator de poliție din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) este suspectat de îmbogățire ilicită. În acest sens, pe 26 noiembrie, procurorii anticorupție în comun cu angajații SPIA a MAI efectuează 4 percheziții concomitent. După finalizarea perchezițiilor, procurorii vor reveni cu detalii referitor la rezultatul acestora și măsurile
Procuratura Anticorupție anunță că, la 26 noiembrie, procurorii anticorupție în comun cu angajații SPIA a MAI, efectuează concomitent 7 percheziții la un ex-director al SA „Moldtelecom”, care este vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită. Potrivit celor de la Procuratura Anticorupție, până la moment au fost reținute 2 persoane care
Oamenii legii au inițiat percheziții în mai multe penitenciare din țară. Informația a fost confirmată de poliție, în dimineața de 23 noiembrie. La acțiuni participă peste 530 de polițiști. Acțiunile sunt desfășurate de către angajații Inspectoratului Național de Investigații, Direcției Generale Urmărire Penală, cu suportul BPDS “Fulger”, sub conducerea PCCOCS