Pe 16 februarie a început perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local din 17 mai 2026. Menționăm că alegerile locale noi vor avea loc în 10 localități, iar referendumul se va desfășura în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, unde se va decide dacă primarul va fi revocat sau
În Republica Moldova a fost dat startul perioadei electorale, în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului din 20 octombrie. Perioada electorală va dura până în ziua în care rezultatele alegerilor și referendumului vor fi confirmate de Curtea Constituțională. Înregistrarea candidaților la funcția de președinte va începe pe 21 august, iar campania
Astăzi, 7 august, începe perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC). Potrivit Codului electoral, perioadă electorală durează până în ziua în care rezultatele alegerilor sunt confirmate de către organele competente, dar nu poate fi mai mare de 120 de zile. În această
Comisia Electorală Centrală a aprobat, în cadrul ședinței din 2 august, Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023. Astfel, perioada electorală pentru alegerile locale generale începe pe 7 august 2023. Documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse