De la 1 iunie, piețele de pe tot teritoriul Moldovei își reiau activitatea. Însă comercianții, administratorii și cumpărătorii vor trebui să respecte regulile de securitate elaborate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. NM relatează, cum vor trebui să funcționeze piețele și ce măsuri ar trebui, în opinia epidemiologilor, să
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) își rezervă dreptul de a retrage autorizațiile de funcționare și nu va fi posibilă activitatea agenților economici, dacă nu vor fi respectate măsurile stipulate în decizia Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică din 25 mai. Declarația a fost făcută de directorul instituției, Vladislav Cotici,
Pe 16 mai, în centrul capitalei a avut loc un protest organizat de comercianții din cadrul Pieței Centrale. Demonstranții s-au adunat în fața intrării în piață și au cerut autorităților să le permită să-și reia activitatea. Aceștia susțin că nu pot continua să stea acasă, pentru că nu au resurse
Comercianții de la Piața Centrală au organizat un protest în dimineața zilei de 16 mai. Participanții cer să fie lăsați să își reia activitatea. În jurul orei 8:00, la intrarea în Piața Centrală din strada Armenească s-au adunat circa 30 de oameni, după care poliția a numărat 88 de participanți.
Comercianții din Piața Centrală vor organiza sâmbătă, 16 mai, un protest pașnic. Anunțul a fost făcut de consilierul din partea fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr, Ruslan Verbițchi, pe pagina sa de Facebook. Consilierul municipal a publicat o adresare pe numele primarului, prin care comercianții anunță că protestul se va desfășura
Primăria Chișinău a publicat proiectul de modernizare a Pieței Centrale. Documentul are ca scop renovarea etapizată a zonelor de comerț, reabilitarea rețelelor inginerești, amenjarea teritoriului și construcția parcărilor pentru vizitatori. De asemenea, conceptul presupune distribuirea locurilor pentru vânzători prin utilizarea tichetelor electronice. Municipalitatea susține că această măsura va exclude supracosturile,
Aproximativ 2 ha din suprafața totală a Pieței Centrale se află în proprietate privată. Despre acest lucru a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, care a prezentat conceptul de modernizare a acesteia. „Tot teritoriul pe care îl vedeți este de 5,5 ha de pământ în centrul Chișinăului pe care sunt diferite
Frizeriile, centrele comerciale și piețele din municipiul Chișinău rămân închise. Precizarea a fost făcută de primarul Ion Ceban, în cadrul ședinței primăriei din 11 mai. „Săptămâna trecută au fost eliminate anumite restricții, așa că la nivel de municipiu, a fost permisă întoarcerea la muncă a bugetarilor, revenirea taxatorilor în transportul
Activitatea Pieței Centrale va fi sistată pe toată perioada stării de urgență. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. De asemenea, pe perioada stării de urgență se prelungește sistarea activității tuturor spațiilor comerciale situate pe strada Mitropolit Varlam 63 Amintim că Primăria
Activitatea Pieței Centrale va fi temporar suspendată. Mai exact, aceasta se va închide începând cu ziua de luni, 16 martie. Despre acest lucru a anunțat edilul capitalei, Ion Ceban, într-o postare pe Facebook. Potrivit lui Ceban, o decizie în acest sens a fost luată în cadrul şedinţei Comisiei municipale privind