planuri

Cum încearcă Moldova să acopere deficitul de profesori și ce schimbări îi așteaptă pe elevi, studenți și instituțiile de învățământ în următorii ani? Când ar putea fi majorate salariile cadrelor didactice și în ce măsură „legea educației” din Găgăuzia este compatibilă cu legislația națională? De ce autoritățile mizează pe atragerea

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, neagă faptul că armata rusă ar încerca să cucerească Harkov – al doilea cel mai mare oraș din Ucraina. Putin, care în urmă cu peste doi ani a ordonat invadarea țării vecine, a declarat că „în prezent nu există astfel de planuri”. Potrivit lui, vina

Primăria Chișinău a creat o nouă platformă. Este vorba despre Portalul Viitorul care, potrivit autorităților, va conține strategiile și planurile de dezvoltare a municipiului. Reprezentanții Primăriei Chișinău au anunțat pe 27 septembrie că „zeci de strategii și planuri importante de dezvoltare a municipiului” pot fi găsite pe noua platformă „Portalul

Fostul premier Natalia Gavrilița a decis să ia o pauză, ulterior va anunța în ce domeniu o să se implice. Potrivit fostei prim-ministre, acum nu este cazul să ia o decizie. „După o astfel de perioadă este cazul să iau un respiro”, a declarat Gavrilița. Întrebată dacă va fi candidatul

Igor Dodon susține că vor fi operate remanieri în actualul guvern, după alegerile prezidențiale. În cadrul ediției din 27 septembrie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4, acesta s-a arătat convins că va obține un nou mandat de șef de stat și a precizat că vor fi demiși atât

Cabinetul de miniștri se va întruni vineri, 17 aprilie, într-o ședință pentru a aproba proiectele de lege de susținere suplimentară a agenților economici și cele de rectificare a bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și a fondului asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Anunțul a fost făcut de către

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x