pompieri

Peste 59 de focare de ardere au fost stinse în primele ore de pompierii moldoveni detașați în Grecia, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Angajații Inspectoratului au efectuat primele misiuni de stingere pe suprafețe dificile în comun cu colegii români. Pe parcursul a 24 de ore de intervenție,

Cei 25 de pompieri moldoveni detașați în Grecia pentru stingerea incendiilor de pădure au început misiunea în această dimineață, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Salvatorii moldoveni au ajuns pe data de 10 august, la ora 16:00 în regiunea Prokopion, insula Evia din sudul statului elen. Aceștia s-au

Echipa de 25 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașată pentru a participa la lichidarea incendiilor de pădure, a ajuns în statul elen. Potrivit pompierului Dmitri Polscin, pe durata drumului, oamenii au salutat inițiativa. Pompierii moldoveni cu cele 4 unități de tehnică au trecut în

Pompierii continuă să lucreze pentru a lichida incendiul de la depozitul de pe strada Calea Basarabiei, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISGU). Efectivul de trupă a fost schimbat, iar forțe noi intervin pentru stingere. Sursa citată notează că „din interiorul depozitului s-au scurs peste 40 de litri de

Doi minori din localitatea Gotești, raionul Cantemir s-au intoxicat cu monoxid de carbon, după ce în locuința în care se aflau copii a fost utilizată o sobă defectă. Cazul a avut loc pe 16 martie într-o casă de locuit din localitate. Potrivit oamenilor legii, o fată în vârstă de 8

Incendiu într-un bloc de locuit din Bălți. O femeie a ars de vie în propria casă. Flăcările au izbucnit în dimineața de 14 martie. Potrivit oamenilor legii, la fața locului au fost îndreptate 3 echipaje de salvatori și pompieri, inclusiv o autoscară. Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că la

Pe parcursul zilei de 10 martie pompierii au fost solicitați să intervină la lichidarea mai multor focare de vegetație. Pompierii au intervenit în forță, după ce un teren pe o suprafață de 20 ha a fost cuprins de flăcări în apropiere de localitatea Molovata, raionul Dubăsari. Mai multe ore salvatorii

Două microbuze au ars, noaptea trecută, în sectorul Telecentru al capitalei. Flăcările au izbucnit la un automobil părăsit, care a ars și el în timpul incendiului. Totul s-a întâmplat în noaptea de 9 martie, în jurul orei 02:00. Potrivit pompierilor, un automobil părăsit a luat foc pe strada Sprâncenoaia 3/c

O locuință din Bălți a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de 8 martie. La fața locului au intervenit 3 echipaje de pompieri. Incendiul a fost lichidat la ora 05:58, iar flăcările au distrus 60% din construcție și mai multe bunuri materiale din interior. Pompierii au evacuat o butelie de

Un bărbat de 75 de ani a fost salvat de pompieri, după ce a căzut într-o gură de canalizare pe strada Ion Luca Caragiale din municipiul Chișinău. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 2 martie. Pompierii au fost alertați de un trecător, care a auzit strigătele disperate ale bărbatului.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x