Premierul Dorin Recean a îndemnat cetățenii să participe la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, anunțată de Maia Sandu și planificată pentru 21 mai. În cadrul ședinței Guvernului, Recean a spus că „o mână de criminali” vor să creeze impresia că moldovenii susțin războiul Rusiei în Ucraina și că „noi ca țară
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, a fost internat la terapie intensivă. Acesta a fost diagnosticat cu leucemie la finalul lunii martie, iar recent a început să acuze probleme serioase de sănătate. Berlusconi a fost spitalizat în dimineaţa zilei de 5 aprilie, iar starea lui
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că va fi amânat votul asupra proiectului de lege privind reforma justiției, care a provocat proteste în țară. Proiectul a fost amânat până la sesiunea de vară a parlamentului. „Când există oportunitatea de a evita războiul civil prin dialog, iau o pauză pentru dialog”,
În Israel au loc proteste împotriva viitoarei reforme judiciare. Potrivit manifestanților, aceasta este antidemocratică. Ministrul israelian al Apărării a propus suspendarea procesului de reformă. El a numit situația actuală din țară o amenințare la adresa securității. Ministrul Apărării a propus să fie oprit procesul cel puțin pentru câteva luni, subliniind
Premierul României Nicolae Ciucă, aflat la Chișinău, susține declarații alături de prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean. Oficialii au ieșit în fața presei în clădirea Guvernului de la Chișinău. Înaintea conferinței de presă, Ciucă și Recean au avut o discuție tet-a-tet, după care au discutat în formatul lărgit al delegațiilor Republicii
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a răspuns unei petiții care propune redenumirea Rusiei în „Moscovia”. Autorul petiției mai propune înlocuirea termenilor „rus” în „moscovit”, iar „Federația Rusă” în „Federația Moscovei”. Autorul petiției a menționat că „numele istoric al Rusiei este Moscovia”. „Acest nume a fost utilizat în Europa și în unele
Fostul premier Natalia Gavrilița a decis să ia o pauză, ulterior va anunța în ce domeniu o să se implice. Potrivit fostei prim-ministre, acum nu este cazul să ia o decizie. „După o astfel de perioadă este cazul să iau un respiro”, a declarat Gavrilița. Întrebată dacă va fi candidatul
Premierul Dorin Recean a spus că nu este membru de partid și că ar accepta o eventuală propunere a partidului de guvernare. Totodată, oficialul a declarat că este important ca „Guvernul să livreze”, indiferent că este numit tehnocrat sau politic. În cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu va susține în scurt timp declarații în fața presei. De menționat că pe 10 februarie, Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. De precizat că urmare a anunțului Nataliei Gavrilița cu privire la demisie, Maia Sandu a declarat că va
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski urmează să efectueze o vizită în Marea Britanie, pe 8 februarie. Anunțul a fost făcut de biroul premierului britanic, comunică Sky News. „Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski va veni astăzi în Marea Britanie pentru a se întâlni cu Rishi Sunak și militarii ucraineni”, se comunică în declarație.