primărie

Juriștii din cadrul primăriei capitalei nu se prezintă la toate ședințele de judecată în care este implicată instituția, aducându-se, astfel, prejudicii pentru aceasta. Anunțul a fost făcut de către viceprimarul Chișinăului, Ilie Ceban, în cadrul ședinței de astăzi, 2 decembrie, a primăriei. „Trebuie să vedem dacă acestea sunt neglijențe sau

Manifestările cultural-artistice dedicate sărbătorilor de iarnă se vor desfășura în perioada 1 decembrie – 15 ianuarie, anunță Primăria municipiului Chișinău într-un comunicat publicat astăzi, 29 noiembrie. Inaugurarea pomului de Crăciun va avea loc tradițional pe întâi decembrie. Târgul de Crăciun din acest an va fi organizat în Scuarul Catedralei Mitropolitane

Prima platformă autorizată de prelucrare a deșeurilor vegetale a fost pusă în funcțiune, informează Primăria municipiului Chișinău, într-un comunicat publicat astăzi, 29 noiembrie. Poligonul are o suprafață de 0,65 ha și este amplasat în sectorul Botanica, pe teritoriul stației de epurare a apelor reziduale. Aici vor fi depozitate frunzele uscate,

Blocurile din capitală urmează să fie verificate, pentru prevenirea unor eventuale scurgeri de gaze. O dispoziție în acest sens a fost anunțată astăzi, 26 noiembrie, de către edilul Ion Ceban. În acest scop, pe lângă primăria capitalei urmează să fie constituită o celulă de criză. „Am cerut maximă responsabilitate și

Evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă se vor desfășura în acest an în Piața Marii Adunări Naționale și în scuarul Catedralei. Decizia a fost anunțată astăzi, 25 noiebrie, printr-un comunicat de presă, publicat în urma unei întâlniri dintre premierul Ion Chicu și primarul capitalei, Ion Ceban. „Toate acțiunile componente ale sărbătorilor

Pretorii și vicepretorii municipiului Chișinău vor fi eliberați din funcție, iar apoi, unii vor fi reangajați pentru un termen de trei luni. O decizie în acest sens a fost anunțată de către primarul capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței de astăzi, 25 noiembrie, a primăriei. „Pretorii își încetează mandatul odată

Condiţii mai bune pentru pacienţii spitalului Sfântul Arhanghel Mihail din capitală. Joi, 21 noiembrie, în cadrul instituției, a fost inaugurat Centrul de Reabilitare Medicală. Un anunț în acest sens a fost plasat pe site-ul primăriei. Potrivit reprezentanților primăriei, centrul este singurul de acest fel în Chișinău și în ţară. Acesta

Traficul rutier pe str. 31 August 1989 va fi suspendat în perioada: 22.11.2019 – 01.12.2019. Anunțul a fost făcut astăzi, 21 noiembrie, de reprezentanții primăriei capitalei, care au precizat că este vorba despre tronsonul cuprins între str. Vlaicu Pârcălab și str. Mihai Eminescu. Măsura este luată în contextul desfășurării lucrărilor

Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate și-au creat propria fracțiune în cadrul Consiliului municipal Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi, 15 noiembrie, de Vasile Grădinaru. Liderul PPDA, Andrei Năstase, a solicitat o pauză de 10 minute în cadrul ședinței. UPDATE După pauză, reprezentanții fracțiunii PPDA au spus că regretă decizia colegilor

Astăzi, 15 noiembrie, se desfășoară ședința de constituire a Consiliului municipal Chișinău. Potrivit unui comunicat publicat de primăria capitalei, hotărârea a fost luată de CEC, în data de 12 noiembrie. La ședință sunt prezenți liderul PPDA, Andrei Năstase, deputatul PDM, Vladimir Cebotari, precum și deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov. UPDATE

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x