Avocatul Poporului Ceslav Panico nu este de acord cu decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 13 octombrie, în care s-a dispus că protestatarii vor putea bloca carosabilul doar în weekend și nu mai mult de patru ore. Ombudsmanul consideră că prevederile adoptate de CSE „sunt nejustificate și chiar abuzive”.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a comentat protestele organizate pe 16 octombrie de Partidul „ȘOR” și PACE, liderii cărora au fugit de justiția moldovenească în țări europene. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, șefa Cabinetului de miniștri de la Chișinău dă asigurări că Guvernul respectă dreptul fiecărui cetățean al țării la
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba a comentat protestele organizate de Partidul ȘOR și, mai nou, Partidul Acasă Construim Europa (PACE), fondat și condus de către Gheorghe Cavcaliuc. „Protestul în regim online ia amploare. De azi prin skype după Tel-Aviv va intra și Londra, iar ridicolul va atinge
Președinția a venit cu o reacție după ce Promo-LEX s-a arătat îngrijorat în legătură cu intenția președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de a propune Guvernului modificarea legislației pentru a facilita intervenția forțelor de ordine la întruniri. Purtătoarea de cuvânt a șefei statului, Sorina Ștefîrța, a declarat că solicitarea președintei „s-a
Asociația Forța Fermierilor a depus o declarație pentru a rezerva Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) în luna noiembrie curent pentru acțiuni de protest cu tehnica agricolă. Se menționează că la manifestație vor participa circa o mie de persoane. Asociația atrage atenția autorităților asupra faptului că „la distanță de câteva zile,
Protestele împotriva războiului din Ucraina și a mobilizării forțate au reluate astăzi, 24 septembrie, în orașele rusești. Participanții la acțiuni sunt reținuți, anunță portalul rusesc Meduza. Până la publicarea știrii, se știa despre arestări în Irkutsk, Ulan-Ude, Novosibirsk, Tomsk, Chita, Khabarovsk. Potrivit sursei citate, până la această oră, aproape o
Protestele din Găgăuzia sunt dictate de prețurile mari și nu vizează momente de destabilizare pe teritoriul Republicii Moldova. Asigurarea vine din partea bașcanului Irina Vlah, care susține că anumiți politicieni în mod special ar lansa falsuri, pentru a se eschiva, de facto, de responsabilitatea pe care o poartă în decalajul
Fostul președinte Igor Dodon ar fi participat la protestul organizat de deputatul fugar Ilan Șor, dacp nu ar fi fost în arest la domiciliu, a declarat fostul șef de stat. Cei care au participat la protest „sunt bravo”, a spus Dodon. „Luând în considerare faptul, că continui să mă aflu
Speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a comentat astăzi, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, decizia Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) de a protesta alături de Partidul „ȘOR”. Grosu susține că Voronin, pe care îl acuză că ar fi adus pe scena politică din țară „toți
Președinta Republicii Moldova a comentat, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” cu Valentina Ursu protestele anti-guvernare organizate săptămânal, de mai bine de două luni, în Găgăuzia. Șefa statului spune că organizatorii manifestațiilor ar face jocul Moscovei și-i îndeamnă „să-și aducă aminte” că, de facto, locuiesc în Republica Moldova – țară