proteste

Polițiștii au reținut șapte protestatari. Aceștia ar fi încălcat ordinea publică. Informația a fost confirmată pentru NM de către Alexei Grosu, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică. Anterior, un grup de veterani ai războiului de pe Nistru au organizat un protest în fața clădirii parlamentului. Aceștia s-au arătat

UPDATE: Cei doi doi jurnaliști ai postului Euroradio au fost eliberați. Este vorba despre Mihasi Ilin și Artem Maiorov, care au fost reținuți în timpul unei transmisiuni în direct. Aceștia filmau în piața Victoriei când mai mulți bărbați în civil au coborât dintr-un microbuz și i-au reținut. Știrea inițială În

Mai mulți protestatari au luat cu asalt clădirea parlamentului din Belgrad în contextul în care președintele Serbiei a decis să declare din nou stare de urgență, informează BBC. Inițial, protestul a început pașnic, însă spiritele s-au încins. Poliția a intervenit și a tras cu gaze lacrimogene. Totodată, premierul țării a

În SUA, pentru a opta zi consecutiv au loc proteste în legătură cu decesul lui George Floyd. În acest sens, Pentagonul a trimis 1600 de soldați în Washington DC, informează CNN. Aceștia vor sprijini autoritățile civile, în caz de necesitate. Sursa citată notează că la nivel național a fost relativ

Președintele american Donald Trump a anunțat că va trimite „mii și mii de militari” care să pună capăt „răzvrătirilor și fărădelegilor” ce au loc în țară, considerând că violențele sunt provocate de elemente ce țin de „terorismul intern”, scrie Digi24. Decizia vine după ce, potrivit unei înregistrări audio obținute de

În Montreal, o manifestație împotriva rasismului a degenerat în jafuri și altercații cu poliția, informează Agerpres. Mai multe vitrine au fost sparte, iar din magazine au fost furate diverse obiecte. Aproximativ 10 mii de persoane au defilat calm duminică după-amiază, timp de trei ore. Oamenii au ieşit în stradă în

În mai multe orașe din SUA, pentru a șasea zi consecutiv au loc proteste în legătură cu decesul lui George Floyd, un bărbat de culoare care a decedat în timp ce era imobilizat de un polițist, informează BBC. În cel puțin 40 de orașe au fost impuse restricții de circulație

Cel puțin în 30 de orașe din SUA au loc manifestări în legătură cu decesul lui George Floyd, un bărbat de culoare care a decedat în timp ce era imobilizat de un polițist, informează BBC. Sursa citată notează că unul dintre cele mai afectate orașe este Los Angeles. Guvernatorul statului

Proteste violente au izbucnit în mai multe orașe din SUA, după moartea unui bărbat afro-american neînarmat, care fusese reținut de poliție în statul Minneapolis. Un tînăr de 19 ani din Detroit a decedat, după ce o mașină a intrat în grupul de manifestanți, scrie BBC. A fost a treia noapte

În contextul protestelor organizate de veteranii războiului de pe Nistru, organizațiile de media condamnă cu vehemență acțiunile de intimidare și atac asupra jurnaliștilor. Declarațiile vin după ce un incident a avut loc marți, 2 martie când un participant al protestului a încercat să-i ia telefonul reporterului NM, Nicolae Paholnițchi, cu

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x