radu marian

Fotojurnalista Elena Covalenco, care acum o lună a fost declarată „indezirabilă” de către administrația nerecunoscută de la Tiraspol, a emis un apel către UEFA pentru a aduce în atenție îngrijorările privind organizarea meciurilor UEFA în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum și restricțiile și riscurile cu care se confruntă jurnaliștii,

Schimb de replici la Parlament, la miezul nopții, cu privire la prețul pâinii de la Franzeluța, cel mai mare producător în domeniu din Republica Moldova. Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a cerut explicații de la premierul Dorin Recean, menționând că „cea mai populară pâine Botanica” s-a scumpit cu 2 lei și

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a publicat pe rețelele de socializare un mesaj, prin care laudă organele de drept pentru investigațiile în care sunt vizați apropiații lui Ilan Șor și partidele afiliate acestuia. Parlamentarul a menționat și că Șor ar fi încercat să corupă niște funcționari, însă

Deputatul PAS Radu Marian, președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a anunțat că va fi modificat cadrul legal, astfel încât Consiliul Concurenței să poată demara investigații din oficiu atunci când apar suspiciuni în privința practicilor comerciale neloiale în supermarket-uri. Măsura, potrivit oficialului, este necesară întrucât furnizorii de produse

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a publicat o serie de capturi de ecran ale unui grup de Viber în care șeful interimar al Direcției Educație a sectorului Ciocana din capitală, Vladimir Crușinschi, solicită profesorilor să participe la evenimentele Mișcării Alternative Naționale (MAN) și să stea la corturile

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian susține că ambuteiajele din Chișinău pot fi rezolvate prin extinderea drumurilor, construcția pasajelor, podurilor, inclusiv crearea condițiilor pentru bicicliști. Potrivit lui Marian, acum „ambuteiajele sunt mai strașnice decât au fost 4 ani în urmă”, iar „tot ce se face în Chișinău e

Carburanții se vor scumpi și mâine. Pe 4 august, un litru de benzină va fi cu 2 bani mai scump și cel de motorină – cu 18. Și în ajun au fost anunțate majorări de prețuri la carburanți, acestea sunt valabile pentru ziua de astăzi. Dacă un litru de benzină,

Președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Radu Marian a declarat că Guvernul de la Chișinău va susține toate regiunile țării „fără ca cineva anume să primească privilegii nemeritate”. Potrivit deputatului, reprezentanții Găgăuziei ar insinua că „regiunea este „ignorată de Chișinău””. Astfel, Marian a spus că în perioada 2019-2023, de

Radu Marian, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), susține că participă la un program de instruire la Universitatea Stanford din California. Parlamentarul a declarat că este unicul participant selectat din țara noastră, iar alături de lideri și activiști din toate colțurile lumii va învăța despre domeniile dezvoltării economice și

Deputatul PAS Radu Marian, autorul proiectului de lege care obligă Găgăuzia să restituie impozite și taxe pe valoare adăugată (TVA) din propriul buget, a venit cu o reacție după ce legislativul de la Comrat s-a întrunit în ședință specială și a cerut Parlamentului de la Chișinău să retragă inițiativa. Parlamentarul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x