Serviciul Vamal a venit cu reacție, după ce pe rețelele de socializare a fost făcut public un videoclip de la vama Sculeni, în care mai mulți moldoveni se iau la ceartă cu vameșii care le verifică bagajele. Într-un comunicat emis oficial, autoritatea precizează că cazul a avut loc în seara
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu o reacție, după ce Federația Rusă a interzis accesul pe teritoriul țării pentru 18 deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), vicedirectorul Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, precum și directorului Asociației Presei Independente. Diplomația de la Chișinău a numit
Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a venit cu o reacție în privința eliberării din arest la domiciliu sub „garanții personale” a lui Vladimir Andronachi. Dragalin a anunțat că nici ea și nici ceilalți procurori din cadrul PA nu sunt de acord cu această decizie, dar conform legii nu se
Conducerea Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco” a inițiat o anchetă de serviciu, după ce o femeie, mămică a unei fetițe de trei ani, care suferă de autism, s-a plâns pe rețelele de socializare că ar fi fost tratată urât de un medic, angajat al instituției medicale. Contactată de
Magistrații din Republica Moldova îndeamnă repetat politicienii să se abțină din a le critica activitatea. Or, potrivit unui comunicat emis de Asociația Judecătorilor, declarațiile clasei politice la adresa magistraților reprezintă un atac direct la principiile fundamentale ale statului de drept și independenței justiției, care afectează, inclusiv, încrederea cetățenilor în integritatea
Comisia Electorală Centrală a constatat că materialul publicitar „1000+ proiecte importante pentru Chișinău” conține elemente de agitație electorală și a interzis distribuirea acestuia. Decizia vine urmare a unei sesizări depuse de Partidul Liberal Democrat, transmite IPN. La scurt timp, primarul general Ion Ceban a venit cu o reacție. CEC a
Președinta „Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE) din Moldova Arina Spătaru a venit cu o reacție după ce grupul politic european omonim a declarat că nu recunoaște legitimitatea partidului moldovenesc, pe motiv că acesta nu a cerut permisiune pentru ai folosi logo-ul și denumirea. Arina Spătaru a calificat situația
Noul bașcan Evghenia Guțul a venit cu o reacție după ce timp de aproape 2 ore de dezbateri în cadrul ședinței Adunării Populare din Găgăuzia (APG) din 4 august, în care urma să fie decisă soarta Comitetului Executiv propus de Ilan Șor, s-a încheiat, fără a fi aprobată vreo decizie.
Ambasadele Statelor Unite ale Americii (SUA), ale Regatulului Țărilor de Jos și Uniunii Europene (UE) au venit cu o reacție, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a dat undă verde, prin deciziile sale făcute publice pe 1 august, pentru reevaluarea a 21 de candidați la funcția de membru al
Președintele Adunării Populare din Găgăuzia (APG), Dmitri Constantinov, a venit cu o reacție, după ce politicianul fugar, Ilan Șor, l-a acuzat că ar fi încercat să propună, în funcția de membru al Comitetului Executiv, rude, copii, dar și amante ale deputaților locali. Constantinov a calificat declarațiile lui Șor drept un