regiunea transnisteană

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis reamplasarea mai multor secții de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului, după ce Inspectoratul General al Poliției a avertizat asupra unor posibile alerte cu bombă și provocări în zona de securitate. Potrivit CEC, măsura are scopul de a preveni riscurile de securitate în ziua

Peste 80.000 de copii din regiunea transnistreană, de la grădiniță până la liceu, ar fi supuși unui proces sistematic de pregătire militară și propagandă de război. Fenomenul a fost documentat de Asociația Promo-LEX, care a transmis o sesizare către ONU, prin care solicită să recunoască oficial aceste activități drept „o

Compania Moldovagaz va furniza gaze în regiunea transnistreană până la sfârșitul lunii martie 2026. O decizie în acest sens a fost luată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), având în vedere că, începând cu luna septembrie, principalul furnizor de gaze pentru consumatorii finali din Republica Moldova va deveni

În regiunea transnistreană a fost instituită pentru 30 de zile starea de urgență în economie, fiind invocat motivul reducerii livrărilor de gaze naturale în stânga Nistrului. Legislativul local a aprobat, în ședința din 11 iunie, decretul liderului transnistrean nerecunoscut, Vadim Krasnoselski. „Necesitatea instituirii unei noi stări de urgență în economie

Organul legislativ nerecunoscut al regiunii transnistrene planifică să reducă vârsta de tragere la răspundere contravențională a minorilor, de la 16 la 14 ani, pentru o serie de încălcări. Un „proiect de lege” în acest sens a fost publicat pe site-ul legislativului local. Autorii inițiativei sunt Galina Antiufeeva, Oleg Petric și

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x