Tinerii din R. Moldova ar putea fi beneficiari de carduri europene, care să le ofere beneficii și reduceri la cumpărături, teatru și film, în transport sau la muzee. Ministerul Educației și Cercetării pregătește, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret, lansarea cardului european, care ar urma să fie implementat din
Guvernul Republicii Moldova a denunțat ultimul dintre cele zece acorduri existente în domeniul energetic cu statele Comunității Statelor Independente (CSI), încheind astfel procesul de retragere din toate angajamentele care vizau cooperarea energetică în cadrul CSI. Informația a fost comunicată de Ministerul Energiei, care a precizat că ultimul document denunțat se
În dimineața zilei de 11 noiembrie, Poliția Republicii Moldova a atenționat participanții la trafic să fie prudenți, în contextul în care, pe întreg teritoriul țării, se circulă în condiții de ploaie, iar pe alocuri persistă ceața. În ajun, și Primăria Chișinău a îndemnat locuitorii să manifeste prudență în contextul precipitațiilor
Republica Moldova va prelua pe 14 noiembrie președinția Comitetului de miniștri al Consiliului Europei – poziție pe care o va deține până în mai 2026. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a anunțat că mandatul țării noastre se va concentra, între altele, pe combaterea violenței împotriva femeilor și lupta împotriva dezinformării
Republica Moldova a fost aleasă, pentru prima dată, membru al Consiliului Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat că țara va deține mandatul pentru perioada 2025–2029. Alegerile au avut loc în cadrul celei de-a 43-a
Aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, ține un discurs în Parlamentul de la Chișinău. Adresarea în fața deputaților moldoveni are loc în debutul ședinței plenare, în cadrul căreia vor fi examinate mai multe subiecte. Discursul oficialului european are loc cu ocazia constituirii Parlamentului de
Decizia Guvernului de a susține denunțarea acordului cu Federația Rusă, în baza căruia funcționează Centrul Rus de Cultură, a stârnit reacții. Unii au numit decizia „demonstrativă” și „spectacol pentru rapoarte și jocuri politice”. Alții au criticat pozițiile celor care nu sunt de acord cu denunțarea acordului, iar, „pentru a potoli
Deputatul socialist Vlad Batrîncea, care este totodată vicepreședinte al Parlamentului, a criticat decizia Guvernului de la Chișinău, care a aprobat și va înainta Parlamentului proiectul de lege pentru denunțarea acordului cu Rusia, în baza căruia funcționează Centrul rus de cultură și știință. Potrivit lui Batrîncea, această decizie „nu are nimic
Legislativul nerecunoscut de la Tiraspol a adoptat modificări la „legea cetățeniei”, prin care copiii născuți pe teritoriul regiunii „devin automat cetățeni” ai regiunii nerecunoscute. Până acum, părinții trebuiau să depună o cerere în acest sens. Modificările vizează și copiii născuți în afara regiunii, dar în cazul cărora „unul dintre părinți
Pe 15 noiembrie, în Republica Moldova va fi dat startul campaniei naționale de împădurire „Generația Pădurii”, din această toamnă. Membrii Guvernului, împreună cu voluntarii, vor planta 27 de hectare de pădure în localitatea Mihailovca din raionul Cimișlia, iar acțiuni de plantare vor avea loc în aceeași zi în toate raioanele