Institutul Național pentru Sănătate Publică din România a publicat lista actualizată a țărilor pe care România le consideră din „zona galbenă”. Cetățenii care vin din aceste țări trebuie să stea în carantină timp de 14 zile la sosirea în România. Măsura intră în vigoare de luni, 3 august, scrie Digi24.
Ambasada Republicii Moldova la București salută decizia autorităților bulgare privind permiterea intrării cetățenilor Republicii Moldova în Republica Bulgaria, începând cu 28 iulie 2020, la prezentarea testului PCR la COVID-19 în limba engleză, efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrare în Bulgaria. Astfel, pentru tranzitarea teritoriului României, cetățenii Republicii
În România, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1356 de cazuri noi de coronavirus, după procesarea a 22 346 de teste. Este un nou record al îmbolnăvirilor, informează Digi24. De asemenea, crește și numărul pacienților internați la terapie intensivă. Este vorba despre 402 persoane. Totodată, în intervalul 29.07.2020
Consilierul Mișcării Social Politice Forța Nouă, Sergiu Tofilat, a anunțat că va contesta decizia din ajun a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) privind aprobarea Planului de acţiuni pentru elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău și a Planului Urbanistic General (PUG) al Capitalei. Acesta susține că firma căreia i s-ar
În România, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1182 de cazuri noi de coronavirus, după procesarea a 22 049 de teste, informează Digi24. Astfel, bilanțul cazurilor a ajuns la 48 235. Până în prezent, 26 446 de pacienți s-au însănătoșit, iar 2269 de persoane au decedat. În unitățile
Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România a anunțat în seara de 29 iulie noi măsuri pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, informează Digi24. Doar soții și copiii vor fi exceptați de la distanțarea de pe plajă. „Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este
În România, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1151 de cazuri noi de coronavirus, după procesarea a 21 135 de teste, informează Digi24. Astfel, bilanțul cazurilor a ajuns la 47 053. De asemenea, în ultima zi au fost înregistrate 33 de decese din cauza COVID-19. Printre victime este
În ultimele 24 de ore în România au fost depistate 1 104 cazuri noi de coronavirus, deși au fost efectuate doar 7 574 de teste. Astfel în țara vecină, bilanțul ajunge la aproape 46 000 de îmbolnăviri. În Ucraina, în același interval de timp, au fost testate pozitiv 807 persoane.
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1120 de cazuri noi de COVID-19, după procesarea a 15 mii de teste, informează Digi24. Astfel, bilanțul cazurilor a ajuns la 44 798. De asemenea, în intervalul 25.07.2020 (10:00) – 26.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 de decese (17 bărbați
În ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 1 284 de infectări noi, potrivit noului bilanț publicat de Grupul de Comunicare Strategică de la București. Potrivit Digi24, a fost înregistrat și un nou record al pacienților aflați la terapie intensivă: 315, cu 14 mai mult decât ieri, în