Percheziții în sudul Republicii Moldova. Au fost ridicate inclusiv ștampile ale autorităților din România și SUA. Patru bărbați au fost reținuți și au statut de învinuiți. S-a întâmplat după ce a fost deconspirată o schemă de organizare a migrației ilegale a turcilor – în 9 state, printre care Moldova, România
Premierul Dorin Recean s-a văzut cu membrii ansamblului „Hecenii”, tinerii care au impresionat juriul și publicul la „Românii au talent”. Dansatorii și coregraful lor au arătat oficialului sala unde se antrenează. „Este într-o stare deplorabilă”, a menționat Recean, amintind că Guvernul a decis alocarea a 1,3 milioane de lei pentru
Un bunic, tată și fiu au fost din Nisporeni au fost reținuți, fiind suspectați de traficarea unei femei prin cerșetorie în mai multe țări din Europa, dar și Federația Rusă, din 2008. Victima, în vârstă de 43 de ani, nu are picioare. Operațiunea de reținere a bănuiților a fost efectuată
Republica Moldova și România vor fi acoperite de o masă de aer cu particule de praf saharian, în perioada 23-24 aprilie. Norul de praf din Sahara urmează să ajungă în țara noastră în această noapte. Informația a fost raportată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) din România pe 23 aprilie. „În
Noaptea trecută, în mai multe zone din România a nins puternic, scrie antena3.ro. S-a depus deja strat de zăpadă. Vremea s-a schimbat radical în România. Valorile termice au scăzut în aproape toate zonele. Ploile și-au făcut simțită prezența. Însă nu doar ploile, ci și ninsorile. A nins în mai multe
Consiliul Suprem de Apărare al României și-a prezentat raportul pentru anul 2023. Documentul face referire la obiectivele spionajului rus în România și riscurile determinate de continuarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina la adresa țărilor din regiune. La fel, Consiliul de la București, condus de președintele Klaus Iohannis, menționează în raportul
Controalele mai detaliate pe partea română, în contextul prevederilor Codului Schengen, continuă să formeze cozi de mașini în punctul de trecere a frontierei Sculeni – pe direcția de ieșire din Republica Moldova, intrare în România. Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a anunțat că, pentru a degaja circulația, sunt mai
Controalele mai riguroase, în contextul aplicării Codului Schengen, cresc traficul în vămile române. La Sculeni, frontiera cu Moldova, cozile de mașini s-au menținut pe parcursul întregii zile, anunță Poliția de Frontieră. Instituțiile au informat despre valorile ridicate de trafic rămân constante pe direcția de ieșire din Republica Moldova, intrare în
În România se câștigă al doilea cel mai mic salariu mediu pe oră dintre țările Uniunii Europene – 10,4 euro/oră. Cel puțin asta arată datele Eurostat. Potrivit clasamentului, țara vecină depășește doar Bulgaria, unde salariul mediu este de 8,1 euro/oră, scrie publicația „Veridica”. Cele mai mari salarii din UE sunt
Pe rețeaua de socializare rusească VKontakte a apărut prima „fermă de boți” care publică conținuturi împotriva integrării europene a Moldovei și critică autoritățile țării. Informația a fost comunicată de publicația Agentstvo, care face referire la proiectul „Botnadzor”. Potrivit sursei, acum există cel puțin 24 de conturi în „ferma de boți”.