sanctiune

În bagajul unei pasagere a rutei „Viena – Chişinău” au fost găsite 6 telefoane mobile de ultimă generație, iPhone 15, toate nedeclarate organului vamal. Potrivit Serviciului Vamal, femeia a încercat să le introducă ilegal în Republica Moldova. Într-un final, aceasta a rămas fără bunuri și riscă să fie sancționată contravențional.

O mașină cu numere diplomatice a fost parcată neregulamentar, în centrul capitalei. Imaginea foto cu automobilul parcat pe pista pentru cicliști, deschisă recent pe strada 31 august 1989 din Chișinău, a fost făcută publică în seara zilei de 11 octombrie, pe rețelele de socializare. Potrivit surselor NM, mașina este utilizată

Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, nu este de acord cu sancțiunea, sub formă de mustrare aspră, care i-a fost aplicată în urma anchetei privind incidentul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău. Vasiloi a contestat vineri, 22 septembrie, decizia în privința sa. Conform surselor Anticoruptie.md, dosarul a

Orizont TV a fost sancționat, în ședința din 8 septembrie a Consiliului Audiovizualului (CA), cu 11 amenzi în sumă totală de 75 000 de lei. În concluziile sale, CA a stabilit că postul de televiziune a difuzat, în buletinele de știri, publicitate cu conținut mascat în favoarea politicianului fugar, condamnat

Medicul de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, care i-a reproșat unei paciente că nu vorbește româna, a fost sancționat de Comisia de etică. În privința lucrătorului medical a fost aplicat un avertisment, ca sancțiune. Totodată, el va trebui să participe la instruiri suplimentare cu privire la etica și deontologia

Deputatul independent Alexandr Suhodolski riscă să fie sancționat, din nou. Acesta ar putea rămâne fără salariu, indemnizație sau compensații, pentru absențele nemotivate de la ședințele Parlamentului și a comisiei parlamentare din care face parte. Subiectul a fost discutat, la inițiativa președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în ședința Comisiei juridice, numiri și

Reprezentanții Consiliului Audiovizualului au anunțat că au obținut un nou câștig de cauză cu privire la modul de reflectare a agresiunii militare asupra Ucrainei. Câștigul a avut loc, potrivit instituției, după ce postul RTR Moldova s-a plâns pe Consiliul Audiovizualului care, pe 2 martie 2022, a decis sancționarea cu o

Fosta primăriță a comunei Trușeni, Stela Munteanu, care este învinuită de mai multe infracțiuni, inclusiv de delapidarea averii străine, a depus o sesizare către Consiliul Audiovizual (CA) privind monitorizarea activității postului de televiziune TV8. Aceasta consideră că i-a fost lezată onoarea, demnitatea și reputația profesională. La rândul său, TV8 susține

Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de rapoartele și informațiile privind finanțarea campaniei electorale a alegerilor locale noi din 16 octombrie 2022, prezentate de către concurenții electorali. Comisia anunță că Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” a încălcat modul de susținere financiară în campania electorală. Reprezentanții CEC declară că

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat NTV Moldova cu 18.000 de lei și a avertizat public de două ori postul de televiziune, în cadrul ședinței din 3 iunie, inclusiv pentru inexactități în reportajele despre manifestațiile din data de 9 mai și „părerile subiective” exprimate de moderatorul unei emisiuni. Sancțiunile au fost

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x