Sângerei

Tinerii ansamblului de dansuri populare „Hecenii” din Sângerei, care au obținut Golden Buzz-ul la „Românii au talent”, s-au văzut cu președinta Maia Sandu. La discuție cu șefa statului a venit și conducătorul ansamblului Dionisie Cobîlaș. Potrivit Maiei Sandu, „Hecenii” există deja de 13 ani și a format până acum generații

Doi șoferi sunt cercetați penal, după ce au provocat, în ultimele 24 de ore, accidente rutiere, soldate, inclusiv, cu victime. Testați alcoolscopic, ambii șoferi s-au dovedit a fi în stare de ebrietate. Inspectoratul General al Poliției (IGP) bate un semnal de alarmă și le recomandă șoferilor să nu urce la

O femeie a căzut într-o groapă de canalizare cu o adâncime de 5 metri din raionul Sângerei. Cazul a avut loc în seara zilei de 17 ianuarie, în localitatea Pepeni. Femeia s-a ales cu o fractură la picior și a fost preluată la spitalul raional. La fața locului a fost

O femeie de 38 de ani a fost amendată cu 12 500 de lei pentru că a urcat la ghidonul unei trotinete electrice în stare de ebrietate. Incidentul s-a produs în orașul Sîngerei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), agenții de patrulare au observat pe strada Independenței din orașul Sîngerei

Un bărbat de 52 de ani și fiica sa, în vârstă de 20 de ani, au decedat în urma unui accident rutier care s-a produs în dimineața de 9 martie în raionul Sângerei. Din primele informații, mașina în care se aflau a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o

Într-o casă cu două nivele de pe teritoriul unui complex de odihnă din Sângerei s-a produs un incendiu. Potrivit autorităților, 10 refugiați din Ucraina erau cazați în locuință. La fața locului au mers trei echipe de salvatori pentru a lupta cu focul. Persoane decedate sau traumatizate nu au fost raportate.

O tânără de 27 de ani și un copil de cinci ani au fost transportați la spitalul din Bălți, după ce automobilul în care se aflau a ajuns într-un copac. Accidentul s-a produs în seara zilei de 9 ianuarie. Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla un un bărbat în

Patru persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier, care s-a produs în după-amiaza de 13 noiembrie, în raionul Sângerei. Potrivit ofițerului de presă Ina Moscaliuc, oamenii legii au fost alertați la ora 14:41. Din primele informații, un bărbat de 26 de ani, locuitor al raionului Sângerei,

Trei bărbați din Florești și Sângerei au fost reținuți, pe 27 septembrie, de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență și de cumpărare de influență. Potrivit denunțătorului, aceștia ar fi pretins de la mai multe persoane, care erau cercetate pentru infracțiuni

Două mașini s-au ciocnit în dimineața de 10 septembrie pe traseul M-5, între satele Coșcodeni și Flămînzeni din raionul Sîngerei. În unul dintre mijloacele de transport se aflau doi minori. Potrivit ofițerului de presă al poliției Svetlana Talpă, oamenii legii au fost anunțați despre producerea coliziunii în jurul orei 09:20.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x