IP Sîngerei

Un tată și fiica sa de 20 de ani au murit într-un accident rutier la Sângerei

Un bărbat de 52 de ani și fiica sa, în vârstă de 20 de ani, au decedat în urma unui accident rutier care s-a produs în dimineața de 9 martie în raionul Sângerei. Din primele informații, mașina în care se aflau a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o altă mașină. În autoturism se afla și soția șoferului decedat. Împreună cu celălalt conducător auto, aceasta a fost spitalizată.

Poliția a fost alertată despre producerea accidentului în jurul orei 05.40. Impactul a avut loc în apropierea satului Coșcodeni, raionul Sîngerei.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 52 de ani, care conducea o mașină de model Toyota Corolla, avînd ca pasageri pe soția sa, de 45 de ani și fiica de 20 de ani, se deplasa din direcția mun. Bălți. Pe traseul M-5 km 177 +500 m, autoturismul a ieșit pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un automobil Mercedes Sprinter, condus de un bărbat de 51 de ani.

În urma impactului, conducătorul automobilului de model Toyota Corolla și fiica sa au decedat pe loc, iar femeia și conducătorul automobilului de model Mercedes au fost transportați la Spitalul Raional Sîngerei.

Din primele informații, cauza producerii accidentului ar fi din condițiile climatice și partea carosabilă alunecoasă.

IP Sîngerei

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Petr Vlah

Petr Vlah, înregistrat în cursa pentru funcția de bașcan: „Găgăuzia are viitor”

Petr Vlah, candidatul Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică” la funcția de bașcan al Găgăuziei, a fost înregistrat în cursa electorală. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a anunțat că va urma o săptămână de pregătire, după care va începe oficial campania electorală.

În cadrul ședinței din 9 octombrie, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei (CECG) a decis să-l înregistreze pe Petr Vlah în calitate de candidat la funcția de bașcan, după ce a verificat documentele depuse și a constatat că acestea îndeplinesc cerințele legale. Totodată, Svetlana Chesari a fost confirmată în calitate de reprezentantă a candidatului în cadrul CECG.

„Este primul pas pe drumul ce urmează să-l parcurg, împreună cu colegii, în perioada imediat următoare. Urmează o săptămână de pregătire, după care vom intra oficial în campania electorală, care, sunt sigur, nu va fi una uşoară. Miza este una enormă – viitorul Găgăuziei. Şi eu sunt sigur că, la finalul campaniei electorale, vom constata cu toţii că Găgăuzia are viitor – un viitor prosper, aşa cum merită minunaţii locuitori ai autonomiei”, a transmis Petr Vlah pe Facebook, după hotărârea autorității electorale.

Amintim că Petr Vlah a anunțat pe 2 octombrie că va candida la funcția de bașcan al Găgăuziei din partea Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”. Anunțul a venit la o zi după ce acesta a declarat că renunță la intenția de a participa la alegeri în calitate de candidat independent și că își schimbă „strategia”.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară.

După înregistrarea lui Vlah, numărul candidaților înregistrați în cursa pentru funcția de bașcan a ajuns la cinci. Ceilalți concurenți sunt Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz), Fiodor Gagauz (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova), Alexandr Stoianoglo (candidat independent) și Corneliu Dudnic (candidat independent).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: