școli

În instituțiile de învățământ din Chișinău, unde sunt amplasate secții de votare, pe data de 2 noiembrie orele vor fi organizate în regim online. Un ordin în acest sens a fost emis de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport. Potrivit autorităților, în scopul asigurării

Începând de astăzi, în capitala României au fost impuse restricții dure, pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19. Printre măsurile luate se numără trecerea elevilor la învățământul online și obligativitatea de a purta mască atât în spațiile închise, cât și în exterior, scrie Digi24. Deciziile sunt valabile pentru 2 săptămâni,

11 instituții de învățământ din Republica Moldova activează la distanță din cauza carantinei impuse după depistarea cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul elevilor sau a angajaților. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pe 19 octombrie, 276 de elevi și 372 de cadre didactice au fost confirmați

În spitalele din municipiul Chișinău mai rămân circa 240 de locuri pentru pacienții infectați cu COVID-19. Datele au fost prezentate în cadrul ședinței serviciilor Primăriei din 19 octombrie. Totodată, în prezent, sunt 144 de elevi și 3 copii de grădiniță depistați cu COVID-19. „Situația rămâne a fi alarmantă, numărul de

Școlile cu predare în limba română din raioanele de est și municipiul Tighina au beneficiat de un ajutor material în valoare de câte 100 de mii de lei în anul curent, pentru a îmbunătăți condițiile de studii. Inițiativa a fost posibilă grație sprijinului Programului activităților pentru reintegrarea țării 2020. Astfel,

Guvernul Ucrainei a decis prelungirea până pe 31 decembrie 2020 a regimului de carantină, impus pentru a opri răspândirea noului coronavirus, informează RBK. Autoritățile recomandă ca toți elevii să plece în vacanță de pe 15 până pe 30 octombrie, iar după aceea, să se urmeze învățământul online, ținându-se cont de

Elevii din clasele gimnaziale și liceale din Moscova vor învăța de la distanță. Despre acest lucru a anunțat pe 14 octombrie primarul orașului, Serghei Sobeanin, scrie Meduza.io. Măsura va fi valabilă cel puțin până pe 1 noiembrie. La școală vor merge în regim normal doar elevii din clasele 1-5. Pentru

30 de școli din țară vor primi 150 de laptopuri în calitate de donație din partea Coreei de Sud. Valoare totală a calculatoarelor este de 1 978 942,5 lei. Despre aceasta a anunțat ministerul Educației, Culturii și Cercetării într-un comunicat de presă. Fiecare instituție va primi câte 5 computere în

284 de elevi din țară au fost testați pozitiv cu COVID-19 iar 7186 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. La fel, 373 de profesori au fost confirmați pozitiv cu noul Coronavirus. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 72 de persoane, iar alte

Peste 8500 de elevi din instituţiile de învăţământ din capitală, care provin din familii social-vulnerabile, vor primi măști de protecție din materiale textile. Banii vor fi alocați de Direcţia generală educaţie tineret şi sport, a anunțat primarul mun. Chișinău, după ședința din 13 octombrie a Comisiei extraordinare de sănătate publică.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x