În perioada august 2023 – iulie 2024, la ședințele plenare ale Parlamentului, s-au înregistrat peste 490 de absențe. Aproape jumătate dintre acestea au fost nemotivate. Cel mai mare număr de absențe, ca număr absolut, l-au avut deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) însă raportat la numărul de deputați, cele mai
„Un comportament inadmisibil” – așa a calificat Promo-LEX adresarea de insulte de către deputați, inclusiv președintele Parlamentului, Igor Grosu, în timpul ședințelor plenare. Asociația l-a îndemnat pe speakerul Legislativului, în sinteza pe care a făcut-o după prima ședință plenară din sesiunea de primăvară, „să se abțină de la încălcarea Regulamentului