Serebrean

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu reprezentantul permanent al Federației Ruse la OSCE, ambasadorul Alexandr Lukașevici, și cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, ambasadorul Vitalii Treapițîn. Din fotografiile publicate de Biroul politici de reintegrare se vede că la discuții

Vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian susține că, deși pare o soluție ușoară, independența Transnistriei nu poate fi luată în calcul, în special din cauza că atât Chișinăul, cât și Tiraspolul au viziuni diferite cu privire la limitele geografice ale regiunii. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu publicat pe

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian s-a întâlnit, la Bruxelles, cu Josep Borell, vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. În cadrul discuției a fost făcută o evaluare a situației curente din țară și din regiune, un loc prioritar fiind acordat problematicii transnistrene și

După întrevederea cu ambasadorul Ucrainei în Moldova, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian s-a întâlnit pe 18 iulie și cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană Vitalii Treapițîn. Serebrian a declarat, că la moment formatul 5+2 este înghețat din cauza războiului din Ucraina și s-a

Un grup de lucru condus de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski. Informația a fost confirmată pentru NM de către Președinția Republicii Moldova, pe 28 aprilie. „Confirmăm că un grup de lucru condus de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian,

Vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrean declară că nu există informații precum că Republica Moldova ar putea fi antrenată direct sau indirect în conflictul ruso-ucrainean. În cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune, vicepremierul a declarat că autoritățile nu au dovezi nici despre pericolul implicării regiunii transnistrene în

Războiul din Ucraina a influențat soluționarea conflictului transnistrean, iar negocierile în formatul 5+2 programate pentru luna mai, cel mai probabil, nu vor avea loc. O declarație în acest sens a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, pe 10 martie, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR

Pe 18 februarie, la sediul Misiunii OSCE din or. Tiraspol, a avut loc întâlnirea de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului şi Tiraspolului, Oleg Serebrian şi Vitalii Ignatiev. La ședință au asistat reprezentanții participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”. Negociatorii principali

Pe 27 ianuarie, viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrean se va întâlni cu negociatorul șef de la Tiraspol Vitali Ignatiev. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, din 26 ianuarie, de către premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. Discuția va avea loc online. „Mâine va avea loc întrevederea vicepremierului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrean a avut o întrevedere de curtoazie cu ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov. „În cadrul discuțiilor, am evidențiat pozițiile Chișinăului pe o serie de subiecte ce vizează problematica transnistreană și am relevat pașii prioritari ce urmează a fi întreprinși

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x