Guvernul Republicii Moldova

Vicepremierul pentru reintegrare: „Războiul din Ucraina a influențat deja soluționarea conflictului transnistrean”

Războiul din Ucraina a influențat soluționarea conflictului transnistrean, iar negocierile în formatul 5+2 programate pentru luna mai, cel mai probabil, nu vor avea loc. O declarație în acest sens a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, pe 10 martie, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Fără îndoială că războiul din Ucraina a influențat deja soluționarea conflictului transnistrean. În ultimele două săptămâni, a fost dată peste cap toată agenda pe care o făcusem în relațiile noastre cu Tiraspolul. Nu cred că vor avea loc negocierile în format 5+2 programate pentru luna mai. Fundalul, regional este altul, situația noastră este alta. În momentul de față se gestionează alte crize. Dosarul transnistrean devine tot mai mult o anexă a problemei cu care se confruntă Ucraina. De felul cum va evolua conflictul din Ucraina depinde cum va evolua procesul de negocieri și de soluționare a conflictului transnistrean. Nu o putem ascunde asta”, a spus Serebrian.

Vicepremierul pentru reintegrare a mai spus că a fost printre persoanele care a considerat acest război „improbabil”. Totuși, Serebrian spune că economia Rusiei va fi puternic afectată, iar cetățenii acestei țări vor simți efectele chiar în următoarele zile.

Șeful de la Reintegrare mai declară că și pericolul unui război nuclear nu a fost mai mare niciodată ca acum.

„Trebuie să fim foarte precauți. Eu cred că Occidentul a făcut tot ce se poate pentru a opri tensiunile, escaladarea conflictului. Nu știu dacă Occidentul mai are pârghii de a influența procesul de negocieri. Cred că 3 țări pot juca un rol de mediator – Turcia, Israel și China”, susține Oleg Serebrian.

Cu referire la securitatea Republicii Moldova, în contextul războiului din Ucraina, oficialul a menționat că nu există riscuri la moment, dar nici temei de „liniște în totalitate”.

„Este un element de presiune psihologică pentru cetățeni, plus că avem acest dosar deschis, problema transnistreană si este un memento că lucrurile pot să scape de sub control. Războiul are logica lui, războiul nu este rațional. Există perioade când scade sub control, iar planurile sunt distruse. Pentru moment situația este calmă. Nu ne oferă prilejul să credem că există temei de îngrijorări exagerate”, precizează Serebrian.

Pe 10 martie s-au împlinit 15  zile de la invazia Rusiei în Ucraina. Moscova refuză să recunoască că este un „război” și insistă că a lansat o „operațiune specială militară, pentru demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei”.

Știrile NewsMaker în română le puteți găsi și pe pagina noastră de Facebook, dar și pe Telegram.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: