Parlamentul prelungește starea de urgență în Republica Moldova, din 4 iunie, cu încă 60 zile, din cauza riscurilor de securitate. Proiectul, susținut de 58 aleși ai poporului, a fost salutat de fracțiunea PAS și criticat de opoziția formată din comuniști și socialiști. Prim-ministrul Dorin Recean a menționat, în plenul Legislativului,
Guvernul a aprobat, în timpul ședinței din 24 mai, proiectul de lege privind prelungirea stării de urgență în Republica Moldova. În timpul dezbaterilor, bașcanul în exercițiu Irina Vlah s-a arătat nedumerită de ce este în continuare nevoie de starea de urgență. Ulterior, între guvernatoarea Găgăuziei și premierul Dorin Recean s-a
Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită cu alte 60 de zile. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 5 aprilie 2023, a fost susținută cu votul a 61 de deputați, împotrivă au fost 14 parlamentari. De la tribuna Parlamentului,
În cadrul ședinței din 29 martie a Guvernului a fost aprobat proiectul de lege privind prelungirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. Proiectul urmează a fi votat de către deputați, la ședința Parlamentului. Premierul Dorin Recean a vorbit despre necesitatea prelungirii stării de urgență în Republica
Comisia pentru Situații Excepționale va fi obligată să-și justifice deciziile aprobate în perioada stării de urgență, în plenul Parlamentului, pentru a demonstra „că ele au fost necesare și legale”. Cel puțin asta prevede o modificare a legii 212 privind regimul stării de urgență, de asediu sau de război, anunțată de
Asociația Promo-LEX a monitorizat ședința Parlamentului din 2 februarie. Prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a anului 2023. Asociația menționează că ședința s-a desfășurat cu încălcarea mai multor proceduri legislative. Promo-LEX dă de înțeles că președintele Parlamentului Igor Grosu trebuia să aplice sancțiuni atunci când subiectul privind prelungirea stării
În timpul discursului premierului Republicii Moldova la Parlament cu privire la prelungirea stării de urgență, deputata și vicepreședinta Partidului „ȘOR” Marina Tauber a intervenit și i-a adus cătușe Nataliei Gavrilița. Marina Tauber s-a apropiat de tribuna Parlamentului, unde Natalia Gavrilița susținea un discurs. Reprezentanta Partidului „ȘOR” i-a adus premierului cătușe
Parlamentul Republicii Moldova a votat, pe 2 februarie, pentru prelungirea stării de urgență. Astfel, majoritatea deputaților a susținut propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale de a prelungi starea de urgență cu încă 60 de zile, începând cu 4 februarie 2023. Decizia a fost susținută de 60 de deputați. Un vot a
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că părăsește sala de ședință a Parlamentului, înainte de a examina subiectul cu privire la prelungirea stării de urgență. Anunțul a fost făcut de deputatul comunist Oleg Reidman. Ulterior a avut loc un schimb de replici între președintele Parlamentului Igor Grosu și comunistul
Parlamentul Republicii Moldova s-a convocat în prima ședință plenară din sesiunea de primăvară 2023. Pe ordinea de zi a deputaților a fost inclus proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență. De menționat că reprezentanții Partidului ȘOR boicotează și de această dată ședința Parlamentului. Deputații vor examina, în prima lectură,