studenți

Studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” care au nevoie de cazare în cămine trebuie să prezinte, pe lângă buletinul de identitate și dovada achitării bonului, un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, rezultatul negativ al testului PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau un certificat

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a negat informația vehiculată în unele surse mass-media, potrivit căreia, studenții nevaccinați vor fi obligați să prezinte rezultatele testului la COVID-19 ca să fie cazați în cămin. Oficialul a precizat, însă, că în cazul unor categorii de studenți, cum ar fi cei de la Medicină, ar

La începutul anului de învățământ, autoritățile din Rusia planifică să permită accesul tuturor studenților străini care învață în universitățile din țară. Portalul РБК scrie pe 20 august, că în timpul apropiat urmează ca Ministerul Educației și Cercetării din Rusia să publice un document care să conțină regulile de intrare în

Cel mai probabil, Rusia va recunoaște toate vaccinurile împotriva coronavirusului, cu care au fost imunizați studenții străini din universități. Cei care refuză imunizarea sau au contraindicații medicale vor fi nevoiți să învețe de la distanță, în conformitate cu un plan individual de studii. Informația a fost prezentată, pe 2 iulie,

Guvernul Rusiei a extins lista categoriilor de cetățeni străini cărora li se permite intrarea în țară. O decizie în acest sens a fost luată la ședința executivului din 19 mai. Astfel, guvernul rus a permis intrarea în țară a studenților care își fac studiile la universitățile din Rusia. De asemenea,

Studenții de la mai multe instituții de învățământ din țară vor reveni la ore cu prezență fizică. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale. „Începând cu 26 aprilie, se reia procesul educațional în învățământul profesional tehnic și superior pentru realizarea stagiilor de practică, orelor

Studenților străini care învață în instituțiile superioare din Federația Rusă li sa permis să intre în Rusia. Cu toate acestea, numai cetățenii străini din țările pe care Moscova le-a inclus pe lista statelor cu o situație epidemiologică sigură vor putea reveni la studii la universitățile rusești. Această decizie a fost

Studenții Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” vor fi vaccinați împotriva coronavirusului. Informația a fost confirmată pe 19 martie de către reprezentanții instituției, care au precizat că este vorba despre 1000 de tineri, atât moldoveni, cât și străini. Aceștia vor primi vaccinul BBIBP-CorV, produs de către Sinopharm

În regiunea transnistreană, din 15 februarie, elevii și studenții revin la ore. Această decizie a fost luată pe 11 februarie. „Datele din ultimele două săptămâni nu indică o creștere a nivelului de infectare”, au decis autoritățile de peste Nistru. Elevii de clasa a IX-a vor susține două examene obligatorii în

21 de studenți-doctoranzi din țară vor primi Bursa de Excelență a Guvernului pentru anul 2021, în valoare de 2500 de lei, iar alți cinci studenți vor beneficia de Bursa pe domenii științifice, care constituie 2 mii de lei. „Consider că învățământul la toate nivelurile trebuie să devină prioritatea numărul unul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x