În contextul întâlnirii dintre președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Donald Trump, președinta Republicii Moldova Maia Sandu a scris pe o rețea de socializare că o pace justă și durabilă poate fi realizată doar cu Ucraina la masa negocierilor. Liderii UE, într-o declarație comună dedicată viitoarei întâlniri dintre Putin
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și premierul Armeniei, Nikol Pașinian, au semnat o declarație privind renunțarea la confruntarea militară dintre țările lor, care a fost mediată de SUA. Evenimentul a avut loc în timpul vizitei din 8 august lui Aliev și Pașinian la Casa Albă, unde au purtat negocieri cu președintele
Noile tarife vamale impuse de președintele american Donald Trump au intrat în vigoare începând de astăzi, 7 august. Printre cele peste 90 de țări vizate se află și Republica Moldova, ale cărei produse vor fi taxate de astăzi cu 25% la exportul către Statele Unite. Cu puțin timp înainte de
Administrațiile prezidențiale rusă și americană au ajuns la un acord pentru organizarea unei întâlniri între Vladimir Putin și Donald Trump în următoarele zile. Anunțul a fost făcut de consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov, citat de RIA Novosti și RBK. Potrivit lui Ușakov, deși nu există încă o dată exactă stabilită,
Statele Unite ale Americii vor lansa în această lună un program pilot care permite ofițerilor consulari să impună garanții financiare de până la 15 000 de dolari pentru solicitanții de viză din țări cu rate ridicate de ședere ilegală. Anunțul a fost făcut pe 4 august de guvernul american într-un
Ambasada Statelor Unite la Chișinău a anunțat, pe 4 august, sosirea în Republica Moldova a noului însărcinat cu afaceri al SUA, Nick Pietrowicz. Potrivit misiunii diplomatice, Pietrowicz este un diplomat de carieră și agent special în cadrul Serviciului de Securitate Diplomatică. Conform informațiilor furnizate de misiunea diplomatică americană, Petrovich este
Republica Moldova a solicitat Statelor Unite ale Americii (SUA) o perioadă de grație pentru aplicarea tarifului vamal de 25% pentru toate produsele moldovenești. Anunțul a fost făcut de secretara de stat de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cristina Ceban. Ea a spus că această solicitare a fost efectuată pentru
Armata americană a anunțat pe 25 iulie că a ucis un lider important al grupării teroriste Statul Islamic (SI). S-a întâmplat în urma unei operațiuni desfășurate în zona orașului sirian Alep, relatează Agerpres. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a transmis că operațiunea a condus la „moartea liderului SI
Statele Unite vor impune vizitatorilor internaționali o nouă „taxă pentru integritatea vizelor” în valoare de cel puțin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile deja existente pentru obținerea vizelor, conform unei prevederi din recenta lege de politică internă adoptată de administrația Trump. Taxa, considerată un „depozit rambursabil”, va
Statele Unite ale Americii (SUA) au un nou reprezentant diplomatic la Chișinău. Kevin Covert a revenit în Republica Moldova în calitate de Chargé d’Affaires al Ambasadei SUA, după ce Daniela DiPierro și-a încheiat mandatul în țara noastră. El a mai ocupat această funcție și în decembrie 2024. Diplomat de carieră,