Administrația Apă-Canal Chișinău anunță că este în căutarea soluțiilor pentru achitarea datoriei la energia electrică. Despre unele soluții, susține administrația, a vorbit viceprimarul municipiului Chișinău Irina Gutnic la ședința operativă a Primăriei din 13 februarie. Astfel, întreprinderea declară că a identificat două soluții, prima se referă la eșalonarea datoriei și
Primarul Ion Ceban anunță că, în spatele clădirii Guvernului Republicii Moldova, a fost lansată o parcare automatizată. Aceasta este cu 4 nivele și are o suprafaţă de 180 m². Parcarea se află pe strada 31 August. De menționat că parcarea publică este cu plată. Aceasta va activa non-stop. În intervalul
Până la sfârșitul sezonului de încălzire, moldovenii nu ar trebui să se aștepte la o reducere a tarifului la gaze naturale. Declarația a fost făcută de șeful Moldovagaz Vadim Ceban. „Nu, aș spune că nu. Încă nu știm care va fi prețul în februarie, acesta se schimbă. Acum lucrăm pe
Șeful Moldovagaz Vadim Ceban a venit cu unele precizări, pe 31 ianuarie, cu privire la tariful mediu actual al gazului. Potrivit lui Ceban, în tarif este inclus prețul de achiziție a gazului de aproximativ 954 de dolari. Vadim Ceban declară că tariful mediu actual în valoare totală de 26 113
Tariful la gazele naturale va rămâne același pentru luna februarie. Agenția Națională de Reglementare în Energetică a precizat, pe 27 ianuarie, că în prezent nu există premise favorabile scăderii prețului. Urmare a interesului sporit al populației și al dezbaterilor apărute în spațiul public referitor la existența premiselor de scădere a
Autoritățile iau în calcul posibilitatea reducerii tarifului la gaz pentru consumatorii finali. În cadrul ediției din 18 ianuarie a unei emisiuni difuzate de Nord News, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării regionale, a precizat că în prezent se cumpără gaz natural de pe bursele internaționale, acolo unde costul
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) susțin că în spațiul public au apărut „unele comentarii tendențioase” cu referire la corectitudinea și metoda de calcul a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare și epurare a apelor uzate. Anterior, la acest subiect s-a referit primarul Ion
Întreprinderea de Stat Moldelectrica (operatorului sistemului de transport) a depus o solicitare la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind majorarea tarifului pentru serviciul de transport al energiei electrice prin rețelele electrice. Deocamdată, nu este clar dacă această majorare de tarife va necesita și o ajustare a prețului reglementat
În cadrul ședinței din 21 decembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis majorarea tarifului pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică și prețul reglementat la energia electrică produsă în regim de cogenerare. Tarifele au fost ajustate în medie cu 30%. În
Pe 21 decembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va examina proiectul de hotărâre privind ajustarea prețului pentru energia electrică produsă și a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor din nordul țării, de către S.A. „CET Nord”. La fel, va fi examinat proiectul de hotărâre pentru ajustarea tarifului pentru