tehnică

La 30 de ani de la crearea Marelui Stat Major al Armatei Naționale, președinta Maia Sandu declară că Republica Moldova nu are un scut efectiv în fața primejdiei – „pentru că nu am dezvoltat o capacitate militară corespunzătoare”. În cadrul ceremoniei de celebrare a celor 30 de ani, șefa statului

25 de pompieri din Republica Moldova cu patru unități de tehnică se vor deplasa în Grecia, pentru a ajuta salvatorii eleni la stingerea incendiilor de proporții cu care se confruntă această țară, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). În acest context, luni, 9 august în incinta IGSU al

Doi locuitori ai municipiului Chișinău au rămas fără bunurile ce le transportau, pentru că nu au putut prezenta documentele necesare, informează Poliția de Frontieră. Incidentul a avut loc pe traseul M1, în apropiere de punctul de trecere Leușeni. Polițiștii de frontieră aflați în misiune de serviciu au oprit în trafic

Chișinăul este pregătit de iarnă. Cel puțin asta declară primarul general Ion Ceban, care spune că municipalitatea nu va mai fi luată prin surprindere. Ceban a declarat că în stocuri există suficient material antiderapant și încă mai urmează a fi achiziționat. În prezent, în stocurile subdiviziunii se regăsesc 7000 de

Autoritățile municipale au cumpărat mai multe mijloace tehnice necesare pentru salubrizarea mecanizată a orașului. Valoarea achiziției se ridică la 7 mln de lei. Potrivit primarului general al mun. Chișinău Ion Ceban, au fost cumpărate: – Aspiratoare stradale, atașabile la tractor – Remorci pentru tractoare mari – Perii pentru mini încărcător

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x