Facebook/Maia Sandu

Sandu: „Timp de 30 de ani, Armata a fost lăsată fără echipamente. Simțim acut consecințele astăzi. Acum”

La 30 de ani de la crearea Marelui Stat Major al Armatei Naționale, președinta Maia Sandu declară că Republica Moldova nu are un scut efectiv în fața primejdiei – „pentru că nu am dezvoltat o capacitate militară corespunzătoare”. În cadrul ceremoniei de celebrare a celor 30 de ani, șefa statului a menționat că politicul nu a reușit să acorde atenția necesară dezvoltării capacităților de apărare. „Armata a fost lăsată fără echipamente, fără tehnică militară. Simțim acut consecințele astăzi”, a precizat Sandu. 

„Constituit cu doi ani mai târziu decât Drapelul de Stat, în timpul conflictului de pe Nistru, Marele Stat Major al Armatei Naționale a fost creat pentru apărarea frontierei și a cetățenilor, pentru protejarea independenței statului tânăr Republica Moldova, pus la încercare de acel conflict”, a declarat Sandu.

„Adevărul e că politicul nu a reușit să acorde atenția și susținerea necesară dezvoltării unei capacități de apărare care să facă față provocărilor regionale” – a spus șefa statului.

Pe parcursul acestor 30 de ani, a adăugat Sandu, Armata a fost lăsată fără echipamente, fără tehnică militară, fără mijloace performante. „Simțim acut consecințele astăzi. Acum”, a declarat ea.

Maia Sandu a mai adăugat că „Republica Moldova nu are un scut efectiv în fața primejdiei”.

„Pentru că nu am dezvoltat o capacitate militară corespunzătoare, nu am construit elementele critice de infrastructură și nu am cultivat reziliență socială. O armată puternică și bine echipată oferă țării libertate de acțiune, încredere în forțele proprii și opțiuni strategice”, a comunicat președinta.

Șefa statului a menționat că trecem printr-o perioadă foarte grea pentru țara noastră, iar investițiile în armată sunt necesare.

„Ele sunt investiții esențiale pentru stat, pentru infrastructura de securitate și apărare a statului. Avem război chiar la granița noastră, deci înțelegem foarte bine acest lucru. În acest sens, Republica Moldova trebuie să preia experiența altor state neutre de consolidare a forțelor armate. Eforturile de modernizare trebuie să se concentreze pe capacitatea umană, capacitatea tehnică și sistemul integrat de comandă și control”, a spus Maia Sandu.

În final, șefa statului a declarat că în calitate de Comandant Suprem, va sprijini eforturile de profesionalizare și de modernizare a sistemului de apărare națională.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Trei copii, o femeie și un preot. Cinci morți, anunțați după noi atacuri ale Rusiei în Ucraina

Cinci persoane, printre care o femeie, trei copii și un preot, au murit în Ucraina în urma atacurilor Rusiei. Informațiile au fost comunicate de autoritățile ucrainene, care au raportat atacuri asupra regiunilor Kiev și Herson.

În seara zilei de sâmbătă, șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că, în urma unui atac al Rusiei, au murit o mamă și doi copii mici – o fetiță și un băiețel – în raionul Fastiv, regiunea Kiev. În același raion au fost avariate case de locuit private și un automobil. Într-una dintre case a izbucnit un incendiu. Tot în raionul Fastiv a fost avariată o întreprindere. Pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu.

Tot în seara zilei de sâmbătă, Tkacenko a anunțat că, în raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, în urma atacului Rusiei, au fost rănite două persoane – o mamă și copilul acesteia. În dimineața zilei de duminică, Tkacenko a anunțat că copilul a murit la spital.

„Astfel, numărul persoanelor decedate în regiunea Kiev a ajuns la patru – trei copii și o femeie”, a declarat Tkacenko. El a adăugat că regiunea Kiev a fost ținta atacurilor timp de mai bine de 24 de ore. În acest interval, în cinci raioane ale regiunii au fost avariate 31 de obiective.

Tot pe 20 septembrie, șeful administrației militare regionale Herson, Aleksandr Prokudin, a raportat că, în ajun, forțele ruse au atacat cu o dronă o mănăstire din satul Cervonîi Maiak. În urma atacului, un preot în vârstă de 71 de ani a murit. De asemenea, au fost răniți alți patru preoți, cu vârste de 51, 53, 51 și 31 de ani. „Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au suferit traumatisme provocate de explozie”, a menționat Prokudin.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, începând cu seara zilei de sâmbătă și până duminică dimineața, forțele ruse au atacat țara cu 138 de drone. Până la ora 08:00, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât sau neutralizat 101 dintre acestea. Au fost înregistrate lovituri în 17 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte (resturi) în alte 5 locații. Ministerul rus al Apărării a raportat că, noaptea trecută, forțele armate ale Federației Ruse au lansat atacuri cu drone asupra „centrelor logistice, depozitelor și porturilor din Ucraina, precum și asupra navelor implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

***

Amintim că, de cealaltă parte, primarul Moscovei a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. În total, trei persoane au murit – doi bărbați și o femeie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: