timp

În weekend-ul 23 și 24 noiembrie, se așteaptă ploi și lapoviță. Potrivit prognozei Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperatura maximă a aerului în următoarele zile va fi de +6°C. În raioanele centrale și la Chișinău, sâmbătă, sunt așteptate ploi. În timpul zilei, în weekend, temperatura va ajunge până la +4°C, iar

Săptămâna viitoare, maximele vor ajunge până la +35°C – în partea de sud a țării și minimele până la +13°C – în nordul Republicii Moldova. Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic, în perioada 12-18 august, nu vor cădea precipitații. Menționăm, până pe 12 august, localitățile din centrul și sudul Moldovei se vor

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a raportat cum va fi timpul în următoarele zile, în perioada 4-7 mai. Se menționează că sâmbătă și duminică nu sunt așteptate ploi, totodată vom avea maxime de până la +22°C. În noaptea de Paște vom avea temperaturi de până la +11°C. Sâmbătă și de Paște,

Centrul de Dirijare în Situații Excepționale, cerut să fie creat de ministrul Adrian Efros „la necesitate, pentru gestionarea situației în țară”, își va începe activitatea începând cu ziua de 7 ianuarie. În cadrul instituției vor activa responsabili inclusiv din ministere „gata să gestioneze situația din țară”. Menționăm, pentru perioada 7-10

Nu a făcut „transferul pe documente” a casei în care locuiește de 3 ani pentru că nu a avut timp și nu a considerat că este o problemă. Cel puțin aceasta a spus ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu cu privire la casa din Ratuș în care este stabilit

În aeroportul de lângă orașul polonez Nowy Dwór Mazowiecki, un avion de pasageri s-a prăbușit pe un hangar, în interiorul căruia se aflau un grup de oameni, scrie Novaya Gazeta cu referire la Serviciul de pompieri de stat din Varșovia. Cel puțin 5 persoane au decedat, alte 10 au fost

Pentru Revelion și începutul anului viitor meteorologii anunță vreme bună cu regimul termic ca de primăvară timpurie. Cerul va fi predominat de soare, însă, noaptea și dimineața se prevăd condiţii de ceață. Vântul va sufla predominant slab. Regimul termic prezintă o ușoară creștere, astfel temperatura minimă a aerului din ultima

Potrivit meteorologilor, ultimele zile din acest an vin cu temperaturi mai ridicate decât cele normale. În perioada Crăciunului pe stil nou maximele vor ajunge până la 7 grade Celsius, iar de Revelion meteorologii prognozează precipitaţii sub formă de ploi în nordul şi centrul ţării, în timp ce la sud va

Zborurile planificate pentru ziua de astăzi pe cursa Chișinău-Londra și Londra-Chișinău au fost anulate. Autoritățile britanice au anunțat pe 12 decembrie că ninsoarea, poleiul și ceața au afectat aeroporturile din Marea Britanie. Compania WizzAir, responsabilă de zboruri, nu a comentat situația. BBC scrie că toate zborurile au fost suspendate pe

Săptămâna viitoare, vremea se răcește în Republica Moldova. Totodată, pe 18, 19 și 20 noiembrie ar putea cădea primii fulgi. Începând cu ziua de joi, 17 noiembrie, temperaturile vor scădea. Dacă ziua se vor înregistra maxime de până la +7 grade Celsius, atunci pe timp de noapte se așteaptă -3

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x