Partidul Comuniștilor nu va susține votarea noului Guvern condus de către Alexandru Munteanu. Despre aceasta a anunțat liderul comuniștilor, Vladimir Voronin. Potrivit lui, întâlnirea cu premierul desemnat a avut un caracter mai degrabă de „cunoaștere reciprocă”, iar concluzia sa este că numirea lui Munteanu este o formalitate, întrucât partidul de
Fracțiunea blocului „Alternativa” a declarat că a venit cu mai multe propuneri către Alexandru Munteanu, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru. Blocul și-a exprimat speranța că „aceste recomandări se vor regăsi în programul de guvernare” și a precizat că va ține cont „de aceste lucruri” atunci când va acorda votul
Fostul ministru de Interne Pavel Voicu, ales recent deputat pe lista Blocului Electoral Patriotic, a anunțat că renunță la mandatul de consilier municipal la Bălți pentru a activa în Parlamentul Republicii Moldova. „Din noiembrie 2023 am avut onoarea să reprezint bălțenii în Consiliul Municipal. Împreună cu echipa socialiștilor am muncit
Urmare a consultărilor cu candidatul propus de PAS și desemnat de șefa statului la funcția de prim-ministru, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că fracțiunea sa are două solicitări. Prima este formarea unui grup de lucru pentru elaborarea „unui program național comun de guvernare a țării”, care să includă,
Pe 29 octombrie, polițiștii și procurorii desfășoară percheziții pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Acțiunile au loc într-o cauză penală ce vizează activitatea mercenarilor. Informația a fost comunicată în dimineața zilei de către Inspectoratul General al Poliției (IGP). Perchezițiile sunt desfășurate de angajații Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun
Miercuri, 29 octombrie, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, desfășoară consultări cu fracțiunile parlamentare. Primii la consultări au participat reprezentanții fracțiunii Partidului „Democrația Acasă”. Urmare a consultărilor, liderul partidului, Vasile Costiuc, a declarat că fracțiunea nu va susține „Guvernul Munteanu”. Totodată, el a spus că guvernarea nu trebuie
Incendiul care s-a produs în seara zilei de 28 octombrie, la o saună din Durlești, a avut loc la Woloshin Banya, administrată de antreprenorul Dmitrii Voloșin. Acesta a scris pe o rețea de socializare că a ars cel mai nou complex de băi. Potrivit antreprenorului, complexul a ars în totalitate,
Parlament: comisii, inițiative și birouri În noul legislativ vor fi create 12 comisii parlamentare, dintre care șapte vor fi conduse de deputați ai partidului de guvernământ PAS, care a obținut majoritatea mandatelor în rezultatul alegerilor. Celelalte comisii vor fi conduse de reprezentanți ai opoziției. Deocamdată se știe că «Partidul Nostru» al lui Renato Usatîi pretinde la conducerea Comisiei pentru Agricultură, iar Usatîi însuși dorește să devină vicepreședinte al Comisiei pentru
Un incendiu a izbucnit în această seară la o saună din Durlești. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență IGSU, Liliana Pușcașu. Potrivit acesteia, la fața locului intervin trei echipaje de pompieri pentru a lichida focul. Până în prezent,
Luptând cu cancerul și adunând zeci de foi cu analize medicale, Traian Chivriga, un antreprenor din Republica Moldova, a creat Cindi, o aplicație digitală care citește și explică documentele medicale în orice limbă și îți recomandă când să mergi la medic. Fondator al unui accelerator de afaceri, Traian a fost