Ministerul Apărării din Republica Moldova a comentat declarația lui Avril Haines, directorul comunității de informații a Statelor Unite, potrivit căreia Washingtonul a văzut semne că Rusia vrea să își extindă podul terestru din sudul Ucrainei până în Transnistria, însă nu va putea face acest lucru prin orașul-port Odesa, „fără vreun
Avril Haines, directorul comunității de informații a Statelor Unite, a declarat pe 10 mai că Washingtonul a văzut semne că Rusia vrea să își extindă podul terestru din sudul Ucrainei până în Transnistria. Oficialul a precizat că armata rusă nu va reuși să extindă înspre Transnistria un pod terestru care
Autoritățile de facto de la Tiraspol au prelungit cu 15 zile alerta „cod roșu” de pericol terorist în regiunea transnistreană. Alerta „cod roșu” de pericol terorist a fost prelungită până pe 25 mai în Transnistria. Decizia a fost luată pe 10 mai. Aceasta a fost instituită pe 26 aprilie, în
Autoritățile Republicii Moldova folosesc toate căile diplomatice pentru a preveni orice tensiune în regiune. O declarație în acest sens a fost făcută pe 9 mai de prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unor declarații alături de secretarul general al ONU António Guterres. Oficialul moldovean a spus că „deocamdată nu avem niciun
La Tiraspol a fost deschis un dosar penal ca urmare a exploziilor din regiunea fostului aerodrom, raionul Rîbnița. Comitetului de anchetă transnistrean va desfășura o anchetă în acest sens, comunică Novosti Pridnestrovia. „Se desfășoară acțiuni de anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor exploziilor, a traiectoriei deplasării dronelor și a persoanelor implicate
„Analizele noastre și cele ale partenerilor arată că, astăzi, Republica Moldova nu este în pericol. Însă noi rămânem vigilenți”. Declarația a fost făcută pe 7 mai, de șefa statului Maia Sandu în cadrul unor declarații alături de președintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda, care efectuează o vizită la Chișinău. Conducerea țării
În acest an, Ziua Victoriei în Moldova, ca și în alte țări, va fi sărbătorită pe fundalul războiului din Ucraina. Președintele Maia Sandu a propus ca de 9 mai „să fie marcată pacea” și să fie comemorați cei căzuți în al Doilea Război Mondial. NM comunică ce acțiuni și evenimente
9 mai De 9 mai, în Republica Moldova va sosi un oaspete de rang înalt – Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres. El se va afla în Moldova timp de două zile și se va întâlni cu conducerea de vârf a țării. Vor fi aplicate amenzi de
Liderul nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a remarcat, într-un comentariu publicat pe 6 mai, că după incidentele recente, calificate drept „atentate teroriste”, presa internațională a devenit interesată de situația din Transnistria. Acesta s-a arătat indignat că atenția specială a apărut abia acum, după ce, timp de 30 de ani,
Moldova și UE Va obține Moldova statutul de candidat la aderarea la UE? Șeful Consiliului European Charles Michel, care a efectuat o vizită la Chișinău, a declarat că obținerea acestui statut este „un proces complicat”. Potrivit oficialului, UE trebuie mai întâi să ia o decizie cu privire la perspectiva extinderii.