Transnistria

Sceretarul executiv al Partidului Socialiștilor (PSRM) deputatul Vlad Batrîncea a menționat că nu îl interesează declarațiile comandantului-adjunct al Districtului Militar Central al Rusiei, Rustam Minnekaev, cu privire la planul armatei ruse de creare a unui coridor terestru spre Transnistria. Vicepreședintele Parlamentului a ținut să reitereze că Moldova este o țară

Armata rusă a anunțat că intenționează să ocupe regiunile din sudul Ucrainei și să iasă spre Transnistria. Declarația a fost făcută de către comandantul-adjunct al trupelor din regiunea Centrală, Rustam Minnekaev, citat de TASS. În cadrul celei de-a doua etape a „operațiunii speciale” desfășurate în Ucraina, armata rusă trebuie să

Site-ul oficial al așa-numitei „administrații prezidențiale” de la Tiraspol a fost clonat. Pe noua platformă, care seamănă izbitor cu originalul, a fost publicată o declarație în sprijinul poporului ucrainean. Autorii au menționat că trupele ruse sunt ocupante, iar locuitorii Transnistriei sunt solidari cu ucrainenii. Conducerea nerecunoscută a regiunii a publicat

Biroul Politici de Reintegrare a publicat pe 21 aprilie un comunicat de presă cu privire la declarațiile Tiraspolului, despre o presupusă restricționare intenționată a importului diferitor categorii de mărfuri în regiune. Chișinăul a respins acuzațiile și a acuzat la rândul său administrația nerecunoscută din stânga Nistrului că ar genera intenționat

Numărul locuitorilor din stânga Nistrului care solicită perfectarea actelor moldovenești a crescut aproape de două ori față de anul trecut, potrivit datelor Agenției Servicii Publice (ASP), publicate de portalul zonadesecuritate.md. Varnița La secția civilă din localitate sunt arondați cei mai mulți locuitori ai regiunii, printre care orașele Tiraspol și Tighina/Bender.

Așa-numitul Minister de Externe al Transnistriei acuză autoritățile moldovenești că rețin la frontiera moldo-română medicamentele necesare populației din stânga Nistrului. Tiraspolul afirmă că pe lângă încărcăturile deja întârziate, Moldova refuză să elibereze autorizații pentru importul de noi loturi de medicamente. În acest context, Ministerul cere ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății

În regiunea transnistreană, Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse a verificat eficiența de luptă a forțelor armate, au declarat, pe 17 aprilie, reprezentanții Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. „În nerecunoscuta regiune transnistreană a Republicii Moldova, cu participarea reprezentanților Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse, a fost

Este foarte dificil la momentul actual să schițezi vreun scenariu legat de evoluția războiului din Ucraina și în ce mod ar putea influența acesta situația din Republica Moldova. Cert e că la momentul actual situația s-a schimbat foarte mult în special în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de vicepremierul

Jurnalistul originar din Republica Moldova Vladimir Soloviov, fondator al portalului NewsMaker și corespondent special al publicației ruse „Kommersant”, a fost reținut timp de 5 ore de către reprezentanții Tiraspolului. Incidentul s-a produs pe 14 aprilie la Tighina. Acesta a fost scos din edificiul unde au loc reuniunile de lucru ale

În Transnistria, pe 11 aprilie, au fost anunțate noi alerte cu bombe. De această dată – în instituțiile de învățământ și în spitale. Persoane necunoscute au raportat că au minat 22 de locații în Tiraspol, Rîbnița, Bender și Slobozia – comunică reprezentanții așa-numitului „Minister de Interne” de la Tiraspol. „În

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x