Din 5 noiembrie, va fi reluată circulația cursei de tren Kiev-Chișinău. Vagoanele de pe rută vor fi decorate de pictorii ucraineni. Informația a fost confirmată pe 28 octombrie de serviciul de presă al întreprinderii de stat ucrainene „Укрзалізниці”. „Cursa „Trenul spre victorie” va porni din 5 noiembrie pe traseul Kiev-Chișinău”,
Astăzi, ședința de Guvern se va desfășura la Ungheni. Cabinetul de miniștri a decis să se deplaseze spre locație cu trenul. „Acesta fiind mijlocul de transport ecologic, accesibil”, a menționat premierul Natalia Gavrilița. „Cabinetul de miniștri a decis să se deplaseze încolo cu trenul, acesta fiind mijlocul de transport ecologic,
Președintele Vladimir Putin vrea să-și demonstreze disponibilitatea de a folosi arme de distrugere în masă, printr-un test nuclear la granițele Ucrainei, relatează The Times, care precizează că NATO și-a avertizat membrii să fie în alertă. Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a confirmat și nici nu
Un grav accident rutier, cu implicarea unui autoturism și a unui tren, s-a produs azi, 18 septembrie, la ieșirea din vama Giurgiulești-Galați. Urmare a accidentului, Poliția de Frontieră anunță că drumul spre și dinspre PTF Giugiulești-Galați nu se circulă, fiind blocat. Polițiștii de frontieră îndeamnă călătorii care au ales itinerarul
Călătorii vor avea opțiunea de a selecta la cumpărarea online a biletului de avion pe ruta Iași-Chișinău sau Chișinău-Iași, posibilitatea returului cu trenul. Un anunț cu privire la biletele integrate pentru călătorii cu trenul și avionul, între Chișinău și Iași, a fost făcut de Asociația Patronală a Industriei Turismului din
Președintele României, Klaus Iohannis, a ajuns astăzi la Kiev, într-o vizită comună cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholtz și premierul italian Mario Draghi. Informația privind vizita lui Iohannis la Kiev a fost publicată la începutul acestei săptămâni și de parlamentarul ucrainean Oleksi Goncearenko, pe Twitter, dar nu
Un accident feroviar s-a produs, pe 3 iunie, în apropierea orașului Garmisch-Partenkirchen, din landul german Bavaria, a anunțat poliția locală, potrivit Reuters. Sunt confirmate cel puțin trei decese până în acest moment. Mai multe vagoane ale trenului au ieșit de pe șine și s-au rostogolit parțial în Burgrain, provocând moartea
Circulația trenului de pe cursa specială Căușeni – Chișinău – Iași, programată pentru 10 martie, a fost suspendată. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de Calea Ferată din Moldova (CFM). Contactat de NM, șeful CFM Oleg Tofilat a declarat că sunt puțini doritori. „Graficul următoarelor curse speciale
Calea Ferată din Moldova (CFM) anunță despre o nouă cursă specială spre Iași pentru refugiații ucraineni, pentru data de 8-9 martie. La cele 10 vagoane cu care se efectuau cursele precedente, au fost adăugate încă 5 vagoane reabilitate recent. Astfel, potrivit CFM, capacitatea transportării astăzi va constitui 1050 pasageri. Cursa
Calea Ferată din Moldova (CFM), pentru 6-7 martie, pune la dispoziție gratuit refugiaților ucraineni o cursă specială de tren din Căușeni spre Iași, cu oprire la gara din Chișinău. Cursa specială va avea următorul grafic: cursa tur: ora 20:24 (6 martie) pornirea din Căușeni ➡️ 23:47 (6 martie) ajunge la