Bilanțul victimelor în urma accidentului aviatic de la aeroportul din Istanbul a ajuns la trei morți și 179 de răniți. Avionul de linie s-a rupt în trei părți după ce a ieşit de pe pistă la aterizare, miercuri, pe un aeroport din Istanbul, iar apoi a luat foc, scrie BBC
În Turcia, 28 de persoane au murit din cauza unei avalanșe în orașul turc Bahcesehir din provincia Van, care se află în estul țării, informează Meduza, astăzi, 5 februarie. Pe 4 februarie, un grup turistic a fost lovit de o avalanșă, în urma căreia cinci persoane au murit și alte
Cel puțin 20 de de oameni au murit, iar peste 1000 au fost răniți, în urma unui cutremur puternic care s-a produs în estul Turciei, informează BBC, sâmbătă, 25 ianuarie. Seismul, cu magnitudinea 6.8, a afectat orașul Sivrice din provincia Elazig. Mai multe clădiri s-au prăbușit, în special în centrul
Rețeaua de licee private „Orizont” ar fi fost vândută unei companii din România. Declarația a fost făcută astăzi, 14 ianuarie, de către președintele Igor Dodon, care a precizat că statul nu se va implica în „soarta” instituțiilor. Mai mult, șeful statului susține că nu are nicio implicare în procesul de
Judecătorii turci au respins solicitarea procurorului de a mări termenul de detenție a fostului director al filialei Liceului moldo-turc Orizont din Ceadîr-Lunga, Feridun Tüfekçi, care a fost expulzat din Republica Moldova în 2018. Soția acestuia, Galina Tüfekçi, a declarat pentru NM că, potrivit legii, procurorul poate ataca decizia într-o instanță
Patru acorduri interstatale au fost semnate între Republica Moldova și Turcia, în urma vizitei delegației Chișinăului, în frunte cu președintele Igor Dodon, în Turcia. Potrivit unui comunicat publicat ieri, 30 decembrie, pe site-ul guvernului, scopul vizitei a fost participarea la Reuniunea Consiliului de cooperare strategică de nivel înalt Republica Moldova
Președintele Igor Dodon, însoțit de mai mulți oficiali din Republica Moldova, întreprinde o vizită oficială în Turcia, la invitația președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Agenda de lucru include întrevederi cu președintele turc, cu președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Mustafa Șentop, precum și întrevederi bilaterale ale miniștrilor, se arată într-o postare
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Turcia. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 27 decembrie, semnarea acordului cu Ankara, privind convertirea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. Titularul permisului de conducere emis de autoritatea uneia dinte părți, în cazul în care își stabilește reședința pe teritoriul celeilalte
Dmitri Croitor a fost numit în calitate de ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Turcia. Anunțul a fost făcut astăzi, 29 noiembrie, de șeful statului, într-o postare pe Facebook. „L-am felicitat pe dl Croitor cu ocazia numirii în această funcție responsabilă, urându-i succes în aprofundarea și extinderea