Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, va participa la reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei. Evenimentul va avea loc pe 14 iunie, la Cartierul General al NATO, aflat la Bruxelles, anunță Ministerul Apărării. De precizat că Anatolie Nosatîi a participat, de la începutul anului, la două astfel de reuniuni, la care
Reprezentanții Consiliului Audiovizualului au anunțat că au obținut un nou câștig de cauză cu privire la modul de reflectare a agresiunii militare asupra Ucrainei. Câștigul a avut loc, potrivit instituției, după ce postul RTR Moldova s-a plâns pe Consiliul Audiovizualului care, pe 2 martie 2022, a decis sancționarea cu o
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a adresat, pe 12 iunie, un mesaj de felicitare omologului său rus, Vladimir Putin, cu prilejul Zilei Naționale a Federației Ruse, relatează The Guardian. Acesta a promis să sprijine invazia Rusiei în Ucraina și a promis să fie în continuare „mână în mână” cu Putin.
Un sportiv din Rusia, campion mondial la powerlifting, a murit în războiul din Ucraina. Presa rusă menționează că sportivul avea 41 de ani, iar în mai 2022 fusese condamnat la șase ani de închisoare. „Campionul mondial la powerlifting Maxim Barhatov a murit în zona acțiunilor de luptă din Ucraina”, scrie
Pe 13 iunie a fost semnat un contract pentru efectuarea lucrărilor de construcție a drumului M3 Chișinău-Comrat-Giurgiulești-Frontieră cu România, de ocolire a orașului Vulcănești. Construcția traseului, cu o lungime de peste 8 km, este finanțată din împrumutul acordat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. În acest sens, Administraţia de
Fostul deputat ucrainean, Taras Cernoval, a fost stropit cu verde de briliant și cu o substanță necunoscută (unele canale de Telegram scriu că ar fi urină), după care băgat într-un tomberon. S-a întâmplat pentru că acesta a ofensat logodnica unui militar care a murit în luna martie în timpul luptelor
Consiliul Audiovizualului (CA) a obținut câștig de cauză într-un dosar ce vizează postul de televiziune NTV Moldova sancționat, în repetate rânduri, pentru reflectarea unilaterală și părtinitoarea a invaziei Federație Ruse în Ucraina și criza de securitate din regiune în câteva buletine de știri. Hotărârea a fost pronunțată pe 12 iunie
Rusia a pierdut un general în Ucraina, pentru prima dată în ultimul an, scrie Agenstvo. Este vorba despre Serghei Goreacev. Din 2013 până în 2018, Goreacev a fost comandant al grupului operativ de trupe militare rusești din Transnistria. În timpul luptelor de la granița regiunilor Donețk și Zaporojie din 12
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat, în dimineața zilei de 13 iunie, despre atacuri nocturne din partea trupelor ruse. Se menționează că rușii au atacat Ucraina cu 14 rachete de croazieră și drone iraniene Shahed, unele dintre ele au fost doborâte, altele au lovit infrastructura din Krivoi
Președinta Maia Sandu a declarat în noaptea dintre 12 și 13 iunie 1941, peste 6 mii de familii de moldoveni au trăit cel mai mare coșmar al vieții lor. „În total, în jur de 20 de mii de oameni au fost ridicați sub amenințarea puștii și duși în vagoane pentru