Bombardarea teatrului din Mariupol, pe 16 martie 2022, care a dus la moartea mai multor civili, este o crimă de război comisă de Rusia, susține un raport al Organizației Internaționale pentru Drepturile Omului „Amnesty International”. Potrivit raportului, numărul victimelor este mult mai mic decât cel care s-a crezut inițial, scrie
Marea Britanie va aloca Ucrainei asistență militară suplimentară în valoare de 1,2 miliarde de dolari, comunică Reuters. Ajutorul va fi îndreptat spre asigurarea țării cu sisteme de apărare aeriană și drone. Totodată, potrivit sursei, Ucraina se va alege cu echipamente electronice de război și alte echipamente necesare pentru militari Biroul
Preşedintele României Klaus Iohannis, după Summitul NATO, a anunțat că a fost decisă consolidarea sprijinului pentru Ucraina, prin adoptarea unui pachet de măsuri de asistenţă şi intensificarea sprijinului pentru parteneri, inclusiv și pentru Republica Moldova şi Georgia. „Punctul central a fost invazia Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Am adoptat decizii de
Kremlinul a reacționat la declarațiile premierului britanic Boris Johnson că Vladimir Putin „nu s-ar fi angajat într-un război în Ucraina dacă ar fi fost femeie”, menționând că președintele rus este „un exemplu perfect de masculinitate toxică”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a făcut referire la „părintele psihanalizei” Sigmund
Regiunea Nikolaev din Ucraina a fost supusă unui nou atac. Un anunț în acest sens a fost făcut de autorități în dimineața zilei de 29 iunie. Potrivit informațiilor, atacul a fost îndreptat spre o clădire multietajată, în rezultatul căruia se înregistrează 3 morți și cinci răniți. UPDATE: Șeful regiunii Nikolaev
Ex avocata poporului din Ucraina Ludmila Denisova a venit cu o reacție după ce în presa ucraineană a publicat „informații inexacte” despre abuzurile sexuale ale armatei ruse, menționând că aceste fapte sunt confirmate de „diverse organe”. Potrivit lui Ludmilei Denisova, oamenii legii sunt cei care efectuează acțiuni de investigație, așa
Fosta Avocată a Poporului din Ucraina Ludmila Denisova, care a fost demisă în luna mai, ar fi relatat informații neprobate despre femei și copii violați de armata rusă. Informația a fost publicată de portalul Ukrainskaya Pravda („Украинская правда”). Într-un interviu ulterior, Denisova declară că aceste cazuri sunt demonstrate „de diferite
Ucraina completează lista țărilor care acceptă prelungirea automată a termenului de valabilitate a pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova. Informația a fost confirmată pe 28 iunie de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Pașapoartele cu termen de valabilitate extins pot fi folosite doar în statele care au confirmat acest lucru. Deocamdată,
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a spus că susținerea sancțiunilor de către Republica Moldova, impuse Federației Ruse, nu sunt printre solicitările Uniunii Europene. O declarație în acest sens a fost făcută de oficialul moldovean la emisiunea InPROfunzime de la ProTV Chișinău. Popescu a fost întrebat dacă ralierea
Liderii G7 au declarat că bombardarea mall-ului din Ucraina este o crimă de război și „președintele rus și toți cei responsabili vor fi trași la răspundere”. De cealaltă parte, autoritățile ucrainene precizează că numărul morților în urma atacului a ajuns deja la 18. O declarație cu privire la numărul victimelor