Atacul de luni asupra podului care leagă Crimeea de continent a provocat cozi uriașe de mașini pline de turiști care încercau să fugă de pe o insulă care a fost mult timp o destinație de vacanță populară pentru ruși, transmite Sky News. În ciuda faptului că a devenit efectiv o
Conducerea Daghestanului Serghei Melikov vrea ca stadionul din Mahacikala să fie redenumit. Acesta îi poartă numele Elenei Isinbaeva, fostă atletă rusă, specializată în proba de săritura cu prăjina. Declarația oficialului din Daghestan vine ca urmare a precizărilor sportivei, care s-a numit om al păcii. „Ultimele declarații ale sportivei, făcute din
Mașinile cu numere de proveniență ucraineană au ocupat, în prezent, 75 la sută din suprafața parcării supraetajate a Aeroportului Internațional Chișinău. Reprezentanții aerogării declară că, deși își asumă cifra, nu pot face nimic, or, potrivit lor, atât mașinile înmatriculate în Moldova, cât și cele înmatriculate în Ucraina sau alte state
Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi și adjunctul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Sergiu Cirimpei, au participat în format online la reuniunea Grupului de contact pentru susținerea Ucrainei. În cadrul discursului său, Nosatîi a spus că prin prezența Moldovei la eveniment „transmitem mesajul că suntem alături de
O șoferiță din Ucraina a fost reținută după ce a încercat să intre în țară cu 11 kg de droguri, valoarea cărora se estimează la circa 6,6 milioane lei. Potrivit oamenilor legii, drogurile erau transportate camuflat, în motoare pentru pomparea apei. PCCOCS anunță că drogurile de tip alfa-PVP (cristale albe
În noaptea de 19 iulie, Odesa a fost atacată masiv cu rachete de diferite tipuri și drone de atac, scrie Ukrainskaea Pravda. Potrivit sursei, în oraș au fost auzite explozii. Totodată au fost lansate alertele de raid aerian. Forțele aeriene ale Ucrainei au raportat de mai multe ori, pe parcursul
Un bărbat din Ucraina a fost citat de oamenii legii să se prezinte la comisariatul militar, după ce ar fi ascultat rap rusesc și chiar ar fi dansat pe melodie în stradă. Incidentul a avut loc în suburbia Kievului, Boiarka, anunță canalul de telegram „Политика Страны”. Potrivit sursei, un bărbat
Un autobuz de pe ruta Odesa-Chișinău cu 25 de pasageri s-a ciocnit cu un camion, în regiunea Odesa. Accidentul a avut loc în noaptea de 17 iulie, scrie UNN cu referire la Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei. Se menționează că 11 persoane au avut de suferit, printre care
Președintele nerecunoscut al Parlamentului din Crimeea Vladimir Konstantinov a acuzat Kievul de incidentul din noaptea de luni la podul din Crimeea. De cealaltă parte, autoritățile ucrainene susțin că situația „ar putea fi o provocare a Rusiei pe fondul finalizării „acordului cu privire la cereale””. „Atacul de pe podul din Crimeea
În noaptea de luni, oficialii ruși au anunțat despre o „situație de urgență” pe podul din Crimeea. Se menționează că a fost suspendată circulația mașinilor, a trenurilor, precum și a feribotului care făcea legătura dintre Crimeea și Kuban. Totodată, două persoane ar fi murit, scrie rbc.ru. Șeful Crimeei anexate Serghei