X

VIDEO La concertul trupei U2 din Las Vegas, publicul a scandat numele lui Alexei Navalnîi: Putin niciodată nu-l va pronunța

Solistul trupei rock irlandeze U2, Bono, a vorbit de pe scenă, în timpul unui concert în orașul Las Vegas, SUA, despre decesul opozantului rus Alexei Navalnîi. Artistul a îndemnat publicul să-i scandeze numele, adăugând că președintele rus Vladimir Putin, pe care lideri mondiali și oameni simpli îl acuză că l-a omorât pe regretatul politician, nu spune niciodată numele lui Navalnîi când vorbește despre el.

În timpul concertului, Bono a îndemnat autoritățile americane să deblocheze ajutorul financiar pentru Ucraina – țară care se confruntă cu agresiunea militară rusă. Muzicianul a amintit că săptămâna viitoare se vor împlini doi ani de la începutul invaziei la scară largă asupra Ucrainei de către armata rusă. Artistul a precizat că „Polonia, Lituania sau Germania de Est ar putea fi următoarele”.

Pentru acești oameni, „libertate” este cel mai important cuvânt din lume. Atât de important încât ucrainenii luptă și mor pentru ea. Și atât de important încât Alexei Navalnîi a decis să renunțe la libertatea sa. Putin nu-i va pronunța niciodată numele. Așa că m-am gândit că oamenii liberi de astăzi, cei care cred în libertate… Trebuie să-i spunem numele. Nu este suficient doar să ne amintim de el. Spune-ți. Alexei Navalnîi. Alexei Navalnîi”, a menționat artistul.

Ulterior, publicul a început să scandeze numele lui Navalnîi, iar formația a interpretat piesa Donʼt Dream Itʼs Over a trupei Crowded House.

Moartea liderului opoziției ruse

Amintim că Alexei Navalnîi, care era deținut într-o închisoare din Siberia, din motive politice, a fost declarat mort pe 16 februarie. Potrivit autorităților ruse, politicianul s-ar fi simțit rău, imediat după ce s-a întors în celulă după o plimbare afară. Mama și avocatul lui Alexei Navalnîi a ajuns pe 17 februarie la închisoarea din Cercul Polar, unde reprezentanții coloniei i-au înștiințat oficial despre moartea politicianului și le-au spus că corpul neînsuflețit al acestuia s-ar afla la morga din Salekhard. Ajunși, reprezentanții de la morga din Salekhard le-au comunicat mamei și avocatului politicianului că cadavrul nu se află acolo. Mai târziu, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîș, a anunțat că Comisia de Investigație refuză să predea trupul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi rudelor „până când nu vor termina verificările”.

Între timp, publicația independentă rusă „Novaya Gazeta Evropa” a scris pe 18 februarie că trupul neînsuflețit al opozantului se află în morga spitalului clinic din orașul Salekhard. Potrivit publicației, cadavrul politicianului a fost transportat la spital în seara zilei de 16 februarie, dar autopsia nu a fost încă efectuată. Detalii – AICI.

Moartea lui Alexei Navalnîi a provocat un val de reacții în întreaga lume. Liderii UE și politicienii moldoveni consideră că opozantul rus a fost omorât, iar de vină ar fi regimul de la Moscova, în frunte cu Vladimir Putin. Detalii – AICI. Mesaje au fost transmise inclusiv de președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.

De când s-a aflat despre decesul opozantului rus, în zeci de orașe din întreaga lume, inclusiv la Chișinău, au fost organizate manifestații de comemorare. În Federația Rusă, persoanele care participă la manifestațiile în memoria lui Navalnîi sunt reținute de forțele de ordine. Potrivit activiștilor ruși, peste 400 de persoane au fost reținute în 36 de orașe până în dimineața zilei de 18 februarie.

***

Alexei Navalnîi a murit la vârsta de 47 de ani. Vezi cine era Alexei Navalnîi și de ce a fost declarat principalul opozant rus AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: