vaccin

322 de persoane din Republica Moldova au fost testate pozitiv cu coronavirus, după ce au fost vaccinate împotriva virusului. Infectarea a avut loc la 12 zile după administrarea serului. În cadrul unei conferințe de presă din 5 mai, reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat că acest lucru se poate întâmpla inclusiv

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu serul Sinopharm. Un anunț în acest sens a fost postat pe pagina de Facebook a guvernului. „Am ales să mă vaccinez pentru a mă proteja pe mine, familia mea, dar și oamenii alături de care muncesc. Cred cu tărie că imunizarea

Șefa statului, Maia Sandu, a solicitat Ministerului Sănătății să inițieze cea de-a treia etapă de vaccinare – a populației generale. Declarații în acest sens au fost făcute în platoul emisiunii „În profunzime”, joi, 29 aprilie. „Noutate bună este că în cel mai scurt timp vom încheia negocierile pe achiziția de

Pe 30 aprilie, la Chișinău, va sosi a doua tranșă de vaccinuri din Federația Rusă ”Sputnik V”. Anunțul a fost făcut de către Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului. Lotul de vaccinuri va fi transportat cu un avion care va ateriza la Aeroportul Internațional Chișinău, la ora 15:00.

Republica Moldova a primit în dimineața de 27 aprilie un lot de vaccinuri împotriva coronavirusului din China. Este vorba despre 150 de mii de doze de ser Sinopharm, care au fost oferite gratis. De asemenea, din bugetul de stat, au fost cumpărate 100 de mii de doze de vaccin SinoVac.

Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că Republica Moldova a primit 71 de mii de doze de vaccin Sputnik-V, dar nu 142 de mii așa cum a anunțat anterior Igor Dodon, serviciul de presă al parlamentului, dar și președinta Maia Sandu. De unde a pornit dezinformarea? Pe 24 aprilie, liderul socialiștilor, Igor

Persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, care locuiesc în capitala Federației Ruse și au fost imunizate împotriva coronavirusului, vor putea primi cadou cupoane de cumpărături. Programul „Un milion de premii” va fi lansat pe 27 aprilie. Anunțul a fost făcut de către primarul Moscovei Serghei Sobeanin, informează

Un lot de 62 de mii de doze de vaccin Sputnik-V a ajuns în regiunea transnistreană. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. „Sputnik-V este în Transnistria. Mulțumesc conducerii Federației Ruse și tuturor celor care au fost implicați în asigurarea locuitorilor din

Un lot de 142 de mii de doze de vaccin Sputnik-V au fost livrate în Republica Moldova, astăzi, 24 aprilie. Acestea au fost oferite de Federația Rusă cu titlu de ajutor umanitar. Cum a avut loc evenimentul de recepționare a lotului de vaccinuri, urmăriți în fotoreportajul NM.    

Șefa statului, Maia Sandu, a mulțumit Federației Ruse pentru donația de 142 de mii de doze de vaccin Sputnik-V, care au ajuns în Republica Moldova, astăzi, 24 aprilie. „Republica Moldova a primit un lot de 142 000 de doze de vaccin Sputnik V, ceea ce va permite accelerarea procesului de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x