vaccin

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că a demarat campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere. Vaccinarea împotriva gripei este recomandată categoriilor cu risc sporit de infectare: adulți și copii cu afecțiuni cronice, femei gravide, copii instituționalizați în orfelinate și alte unități, vârstnici din aziluri. Potrivit ANSP, imunizarea antigripală se

Creștere semnificativă a cazurilor de Covid, în Republica Moldova. Dacă în perioada 8-14 iulie 2023 se înregistrau doar 32 de cazuri, în aceeași perioadă a anului curent au fost confirmate 144. În total, în ultimele două săptămâni au fost înregistrate 201 cazuri, dintre care 40 – la copii de până

Un bărbat din Germania a declarat că s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori timp de 29 de luni, relatează hotnews.ro. Și-ar fi făcut numărul mare de vaccinuri din „motive private”. Datele se regăsesc într-un studiu, publicat în revista Lancet Infectious Diseases. O echipă de cercetare, care a aflat despre bărbat

Patru bărbați și trei femei au decedat săptămâna trecută, în Republica Moldova, din cauza infecției COVID-19. Persoanele erau cu vârste cuprinse între 51 și 84 de ani. În total, în aceeași perioadă, au fost înregistrate 486 cazuri de COVID-19, dintre care 73 în rândul copiilor. Datele au fost prezentate pe

Un copil în vârstă de opt ani, din raionul Orhei, a fost diagnosticat cu rujeola. Între timp, alte trei cazuri suspecte sunt în proces de investigare și monitorizare. Este vorba de un copil din raionul Orhei, în vârstă de 9 luni, un copil din raionul Fălești, în vârstă de 3

Un copil de trei ani a fost diagnosticat cu rujeola, după ce ar fi intrat în contact cu copilul de aceeași vârstă, din Soroca, diagnosticat recent cu această boală. Informația a fost făcută publică de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) pe 15 decembrie. Specialiștii ANSP susțin că niciunul din

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 12 aprilie, Programul Național de Imunizări pentru anii 2023-2027. Înainte de vot, premierul Dorin Recean a ținut să menționeze că regretă faptul că „unii au fost anti-vaxeri până au decedat”. Potrivit lui, autoritățile trebuie să promoveze programele pro-vaccin. „Eu regret faptul că unii au

A început procesul de imunizare împotriva gripei sezoniere. Informația a fost confirmată astăzi, 24 octombrie, de către Ministerul Sănătății. Potrivit responsabililor, la moment în Republica Moldova sunt disponibile 218 mii de doze de vaccin antigripal. Mai exact, începând cu 21 octombrie, cele 218 mii de doze de vaccin au fost

Peste 427,8 mii doze de vaccin împotriva COVID-19 sunt la momentul de față în stocuri în Republica Moldova. Cele mai multe sunt vaccinurile Pfizer/Comirnaty – 363,9 mii de doze, dintre care 308,9 mii de doze expiră la sfârșitul anului an, scrie agenția de presă IPN. Într-un răspuns pentru sursa citată,

Africa de Sud a anunțat, joi, 4 august, primul deces cauzat de vaccinul anti-Covid al companiei farmaceutice Johnson&Johnson. Persoana decedată avea manifestări ale sindromului Guillain-Barre, relatează Reuters. Potrivit sursei, persoana a prezentat o tulburare neurologică rară, numită sindromul Guillain-Barre, la scurt timp după ce i s-a administrat vaccinul produs de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x