Decretul de promulgare și Legea pentru modificarea unor acte normative (implementarea unor considerente ale Hotărârii Curții Constituționale nr. 10/2023 privind controlul constituționalității Partidului Politic „Șor”) au fost publicate pe 18 august în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare, scrie Moldpres. Astfel, membrii partidelor politice declarate neconstituționale nu vor putea
Pe 1 iulie a expirat valabilitatea patentelor. Din aceeași zi, patentarii au fost obligați să dețină case de marcat. Potrivit ministrului Economiei Dumitru Alaiba, la o săptămână după intrarea în vigoare a reformei patentei, comercianții ce conformează „unul câte unul”. Oficialul a adăugat că Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a
Cetățenii Republicii Moldova vor achita de astăzi mai mult pentru curentul electric. Cei din centrul și sudul țării vor plăti 4,77 lei/kWh, iar cei din nordul țării – 4,81 lei/kWh. Tarifele majorate au intrat în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În cadrul ședinței din