vizită

Președintele Consiliului Europei, Charles Michel, a ajuns în această dimineață la Kiev. Despre vizita sa în Ucraina, oficialul a anunțat pe Twitter, pe 20 aprilie, postând și o fotografie de la gara din Kiev. „Astăzi la Kiev. În inima unei Europe libere și democratice”, a scris Charles Michel. Anterior, despre

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu va efectua în perioada 18-19 aprilie o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit Ministerului, vizita marchează desfășurarea reuniunilor grupurilor de lucru comune

Președintele polonez Andrzej Duda, al Lituaniei Gitanas Nausėda, al Letoniei Egils Levits și al Estoniei Alar Karis sunt în drum spre Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. „Țările noastre își arată astfel sprijinul față de Ucraina și față de președintele Zelenski”, a anunțat Jakub Kumoch, consilierul

Președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier a confirmat informația publicată de jurnaliști, potrivit căreia Zelenski a refuzat să îl primească la Kiev. Liderul german a precizat că autoritățile de la Kiev i-au spus că vizita sa „nu este de dorit”. „Împreună cu președinții Letoniei, Lituaniei și Estoniei am vrut să venim la

Premierul Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială la Berlin. Oficialul moldovean s-a văzut deja cu Nancy Faeser, Ministrul Federal al Afacerilor Interne. Totodată, Gavrilița a participat la masa rotundă organizată de Fundația Konrad Adenauer (KAS). Prim-ministra a menționat că în contextul războiului din Ucraina, în prezent, eforturile autorităților de

În timpul zborului de la Roma în Malta, papa Francisc, la întrebarea unui jurnalist, a confirmat voința de a lua în considerare propunerea unei vizite la Kiev, informează Vatican News pe 2 aprilie. Ulterior, ajuns în Malta, el l-a criticat în premieră pe liderul rus Vladimir Putin. Papa a salutat

Reprezentanta SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, va efectua, în perioada 2-4 aprilie, o vizită în Republica Moldova și România. Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA în țara noastră, oficialul vine în contextul refugiaților din Ucraina. Ambasadoarea Thomas-Greenfield va avea întrevederi cu oficiali guvernamentali, inclusiv cu cei implicați în răspunsul umanitar,

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu președinta Republicii Slovace, Zuzana Čaputová, care se va afla în țara noastră într-o vizită de lucru. Cele două șefe de stat susțin o conferință de presă comună după întrevedere. Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai

Șeful diplomației poloneze Zbigniew Rau va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova în capacitatea de președinte în exercițiu al OSCE. Vizita oficialului va avea loc mâine, 25 martie. Programul șefului diplomației poloneze include întrevederi cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și vicepremierul

Vicepremierul, ministrul afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu efectuează în perioada 21 – 22 martie o vizită de lucru la Bruxelles pentru a discuta situația de securitate în regiune și a promova agenda de integrare europeană a țării noastre. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x