zboruri directe

Republica Moldova și Marea Britanie au semnat un acord privind serviciile aeriene. Documentul a fost semnat de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu și secretarul britanic pentru transport, Mark Harper luni, 22 ianuarie, la Londra, anunță Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Potrivit sursei citate, acordul reprezintă

Compania aeriană națională a Georgiei, Georgian Airways, nu îi va permite președintelui georgian Salome Zurabișvili să se îmbarce în avioanele sale, după ce aceasta a anunțat boicotarea companiei și a refuzat să o deservească. Anunțul a fost făcut de fondatorului companiei aeriene, Tamaz Gaiashvili, scrie agenția TASS. „Doamna Salome a

Republica Moldova și Statele Unite ale Americii (SUA) au semnat joi, 18 mai, la Chișinău, Acordul „Open Skies”. Documentul deschide oportunitatea pentru ambele țări de a opera zboruri directe din Chișinău spre destinații din Statele Unite și viceversa. „Semnarea acestui acord este un exemplu elocvent despre buna colaborare dintre SUA

Republica Moldova ar putea avea zboruri directe spre Statele Unite ale Americii. În acest sens, executivul de la Chișinău a aprobat semnarea acordului dintre guvernul Republicii Moldova și guvernul Statelor Unite ale Americii privind transportul aerian. „Acest acord urmează să reglementeze pentru prima dată relațiile de cooperare în domeniul transporturilor

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x