Al Jazeera

Taliban nu va mai fi interzis în Rusia? Putin, informat că mișcarea islamică poate fi scoasă din lista organizațiilor teroriste

Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției de la Moscova intenționează să excludă mișcarea islamică Taliban din lista organizațiilor teroriste din Rusia. Instituțiile i-au transmis președintelui rus Vladimir Putin că Talibanul poate fi scos de pe lista organizațiilor teroriste. Informația a fost raportată de agenția de presă pro-Kremlin TASS, care face trimitere la reprezentantul lui Putin în Afganistan, Zamir Kabulov.

Precizăm că autoritățile ruse mențin de mult timp contacte cu Taliban, delegații ale acestuia vizitând în mod regulat Moscova. Pe 15 mai, de exemplu, talibanii au participat la forumul „Rusia-Lumea Islamică: KazanForum”.

Cu toate acestea, Taliban a continuat să fie interzis în Federația Rusă, fiind declarat organizație teroristă. Iar activiștii și instituțiile mass-media care l-au menționat fără mențiunea statutului acestuia de organizație interzisă au fost trași la răspundere penală.

Acum, Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova a invitat reprezentanții Talibanului să participe la Forumul economic internațional de la Sankt Petersburg. Taliban a participat deja la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg în 2022, atunci când evenimentul a fost ignorat de participanții occidentali din cauza războiului din Ucraina, scrie BBC.

***

Taliban este o mișcare musulmană sunnită și fundamentalistă, răspândită în Pakistan și mai ales în Afghanistan. De la sfârșitul lunii august 2021 talibanii au preluat conducerea Afganistanului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu și Igor Grosu, despre Raportul de extindere al UE: „Știm ce avem de făcut. Continuăm”

Președinta Maia Sandu susține că Raportul de extindere al UE precizează atât unde mai avem de lucru, cât și reflectă munca depusă în ultimul an pentru alinierea la standardele UE. Iar președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că Raportul de extindere „confirmă că țara noastră avansează pe drumul aderării la UE”.

Maia Sandu a declarat că „raportul despre Republica Moldova reflectă munca depusă în ultimul an pentru alinierea la standardele UE”. „În ultimele 12 luni am înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negocieri. Ne-am propus să încheiem negocierile de aderare către anul 2028. Comisia Europeană consideră acest obiectiv ambițios, dar realizabil, dacă păstrăm ritmul reformelor. Această apreciere trebuie să ne dea încredere că, lucrând mai departe, putem atinge obiectivele pe care ni le-am propus ca țară”, a comunicat Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că „raportul precizează și unde mai avem de lucru: aplicarea legilor adoptate și rezultate concrete în dosarele de corupție”. „Știm ce avem de făcut. Mulțumesc tuturor celor care duc această muncă zi de zi – în instituții, în societatea civilă și în sectorul privat. Continuăm”, a conchis președinta.

Igor Grosu a declarat că Raportul de extindere „confirmă că țara noastră avansează pe drumul aderării la UE”. „Cifrele vorbesc de la sine: în ultimul an, Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri. Este rezultatul unei munci enorme, al reformelor pe care le facem și al eforturilor depuse de mii de oameni din instituțiile statului. Le mulțumesc tuturor celor care muncesc zi de zi pentru ca Moldova să devină stat membru al Uniunii Europene. Avem rezultate, avem un plan clar și avem mult de muncă în continuare. Reformele trebuie să se simtă și în viața de zi cu zi a oamenilor: instituții care funcționează, servicii publice mai bune, o economie mai puternică și mai multe oportunități aici, acasă. Așa cum am promis la ultimele alegeri – vom munci ca să menținem ritmul actual al reformelor și să încheiem negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028”, a menționat Grosu.

***

Menționăm că, pe 4 noiembrie, Republica Moldova a primit raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate în procesul de aderare la UE. Potrivit premierului Vasile Tofan, Comisia plasează Moldova printre patru cele mai avansate țări în procesul de aderare. Potrivit UE, negocierile ar putea fi închise provizoriu la începutul lui 2028, dacă Moldova menține ritmul reformelor. Detalii AICI.

Comisara europeană Marta Kos a declarat, în timpul prezentării Pachetului privind extinderea UE, că Republica Moldova și Ucraina „sunt gata să deschidă toate clusterele de negocieri”. Oficiala europeană și-a exprimat speranța că statele membre vor ajunge în curând la un consens privind clusterele rămase. Kos a calificat drept „ambițios” obiectivul Chișinăului de a încheia negocierile la începutul lui 2028 și a declarat că, pentru a-l atinge, Moldova va trebui să obțină rezultate clare în toate capitolele de negociere. Detalii – AICI. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: