imagine simbol

Tânără cu dizabilități mintale, violată de doi bărbați din nordul Moldovei. Ce pedeapsă riscă indivizii?

Doi bărbați de 26 și, respectiv, 27 de ani care sunt învinuiți că au violat o tânără care suferă de o boală psihică vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura Generală (PG) a anunțat pe 5 ianuarie, într-un comunicat, că a finalizat investigațiile și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința celor doi indivizi.

Potrivit materialelor dosarului penal, cazul a avut loc pe 17 septembrie, în loculințata unuia dintre inculpați care este amplasată într-un sat din nordul țării. Indivizii, care se aflau în stare de ebrietate, și-au premeditat fapta. Aceștia au ademenit victima în vârstă de 18 ani în locuință sub pretextul că vor consuma bere.

„După ce în trei au consumat bere, bărbații, cunoscând că victima suferă de o maladie psihică care îi limitează capacitatea deplină de a-și da seama de acțiunile efectuate în privința sa și să le dirijeze, precum și prin constrângere fizică și psihică, exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu palma în regiunea feței și amenințarea cu omor, forțat au dezbrăcat-o și au violat-o”, se arată în comunicatul PG.

Cauza penală a fost remisă în instanța de judecată pentru examinare în fond. Inculpații vor fi judecați în temeiul art. 171 alin. (2) lit d) din Codul Penal – viol, săvârșit de două persoane.

Dacă învinuiții vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: