Andrei Mardari / NewsMaker

Taxe de la 370 de lei pentru grupele cu program prelungit din Chișinău. Urmează și plăți neoficiale?

Părinții elevilor din clasele primare din Chișinău ar putea plăti lunar pentru grupa cu program prelungit 370 de lei pentru un copil. Din 18 ianuarie, în chat-urile părinților și profesorilor din Chișinău au început să apară mesaje precum că școlile sunt gata să deschidă grupe cu program prelungit contra cost pentru elevii din clasele primare. NM vă spune ce se cunoaște până în acest moment și de ce totul ar putea să nu se limiteze doar la plăți oficiale.

Primul mesaj precum că Departamentul Educație, Tineret și Sport din sectorul Botanica al Capitalei ar fi emis un ordin privind funcționarea grupelor cu program prelungit contra cost prin intermediul platformei MPay a apărut pe 17 ianuarie pe Facebook, în comunitatea Grupul părinților solidari (Moldova). Mesajul era anonim. În acesta se menționa că programul de lucru al grupelor de zi cu program prelungit este de trei ore, iar costul este de 369,76 lei. În publicație se mai menționează că un grup de 25 de copii va plăti școlii aproximativ 9.224 de lei pe lună, dintre care 3.200 de lei vor fi achitați profesorului. Restul banilor vor fi folosiți pentru sunt utilități și logistică pe care școala le va asigura. Prânzul nu este inclus în această sumă.

Într-o convorbire telefonică între NM și Direcția Educație a Capitalei, existența unei astfel de decizii nu a fost nici confirmată, nici infirmată. NM a trimis și o cerere în scrisă pe adresa direcției, dar nu a primit deocamdată niciun răspuns.

Între timp, conform informațiilor NM, în unele licee ale Capitalei deja au început să fie difuzate prin chat-uri informații despre activitatea grupelor de zi cu program prelungit. Sumele au coincis cu cele menționate în mesaj: aproximativ 370-380 de lei pentru fiecare copil în grupele de 25 de persoane.

Este de remarcat faptul că unii părinți propun să adune suplimentar bani pentru profesor, pe lângă cei 3.200 de lei pe care acesta îi va încasa din desfășurarea activităților de după lecții. După cum a spus unul dintre interlocutorii NM, aceste plăți ilegale există la nivel de înțelegeri dintre părinți și profesori, cu toate acestea, administrațiile școlare nu pot monitoriza toate aceste scheme.

„Au existat plăți neoficiale pentru profesori și în perioada în care grupele cu program prelungit erau finanțate de primărie: părinții au adunat bani și i-au plătit suplimentar profesorului, care a primit oficial aproape 3.500 de lei pe lună pentru conducerea grupei cu program prelungit”, a menționat sursa NM.

Deocamdată nu se știe în ce mod va asigura transparența procesului Direcția Educație a Municipiului Chișinău. De asemenea, NM a solicitat direcției informații despre modul în care vor lupta cu „plățile neoficiale”, și vă vom informa când vom afla poziția direcției.

***

Amintim că în Chișinău pentru a doua săptămână, aproximativ 40 de mii de elevi din clasele primare rămân fără grupe de zi cu program prelungit.

NM a aflat cum soluționează școlile problema grupelor cu program prelungit, în condițiile în care, conform legii, școlile au trei variante de rezolvare a problemei: să găsească bani din fondul școlii, să aștepte reluarea finanțării de la bugetul Chișinăului sau să colecteze bani pentru grupele cu program prelungit de la părinți.

Menționăm că la începutul lunii ianuarie, părinții elevilor au fost informați că grupele de zi cu program prelungit din școlile din Chișinău vor fi închise. Ulterior, primăria a explicat că grupurile nu se închid, dar orașul nu are bani să le finanțeze. Pentru a afla mai multe detalii privind acuzațiile în acest caz ale primăriei la adresa autorităților centrale, cum vor avea de suferit copiii și cu ce sunt de vină legile, vedeți în articolul „Va rămâne Chișinăul fără grupe cu program prelungit?”


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNIAN

Minime de până la +1°C: cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

În perioada 2-8 noiembrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi minime de până la +1°C și maxime de până la +13°C. În majoritatea zilelor, cerul va fi noros. Pentru anumite zile, în centrul și sudul țării sunt prognozate ploi slabe. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, valorile termice vor varia între +5°C și +8°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +1°C și +3°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte săptămânii.

Ploi nu sunt prognozate. Întreaga săptămănă, cerul va fi noros.

În centrul țării, la Chișinău, valorile termice vor varia între +8°C și +11°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +5°C și +7°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru ziua de marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

În sudul țării, la Cahul, valorile termice vor varia între +10°C și +13°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +6°C și +8°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru zilele de luni și marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: